AcasăNewsMare sărbătoare pentru toți românii. Ziua Imnului Național al României – „Deșteaptă-te...

Mare sărbătoare pentru toți românii. Ziua Imnului Național al României – „Deșteaptă-te române!”

În fiecare an, la data de 29 iulie, românii serbează Ziua imnului naţional al României – Deşteaptă-te române!

Simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, „Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă.

Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

De asemenea, la 150 de ani de la Revoluţia română din anul 1848, Banca Naţională a României (BNR) a pus în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 29 iulie 1998, două monede din aur cu valori nominale de 500 lei şi 1.000 lei, dedicate acestei aniversări, potrivit Circularei nr. 12/1998 emise de BNR.

Originea Imnului Național – „Deșteaptă-te române”

Imnul actual al României este compus în contextul Revoluţiei de la 1848. Poetul Andrei Mureşanu (1816-1863) se afla pe atunci la Braşov în calitate de profesor la Colegiul Latino-German din localitate şi redactor la suplimentul literar „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” al periodicului românesc „Gazeta Transilvaniei”. Lui îi va reveni misiunea compunerii unui cântec de luptă care să mobilizeze masele, alături de proclamaţiile şi declaraţiile din presă din acele momente.

Poezia a fost publicată în numărul 25 din 21 iunie 1948 al „Foii pentru minte, inimă şi literatură” sub titlul „Răsunet”.

Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti, pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania. A fost intonat în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), în Primul Război Mondial şi la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în cel de-al Doilea Război Mondial.

„Deșteaptă-te române” a fost interzis de comuniști

Ca şi Imnul regal, „Deşteaptă-te, române” a fost interzis imediat după abdicarea forţată a Regelui Mihai, la 30 decembrie 1947.

Pe lângă stemă şi steag, imnul naţional este unul din elementele de identitate esenţiale ale unui stat. Alegerea din 1990 – „Deşteptă-te, române!” – este cântecul Revoluţiei de la 1848, primul moment istoric de conectare cu Europa Occidentală. La fel ca şi imnul regal, a fost interzis în perioada comunismului.
Imnul actual al României a fost stabilit prin decret-lege de Consiliul Frontului Salvării Naţionale la 24 ianuarie 1990.

„Deşteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ”Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003.

Astfel, în forma actuală, Constituţia prevede, prin Articolul 12, că imnul naţional este „Deşteaptă-te române!”, acesta fiind considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.

author avatar
Eli Dan Davidescu
305 afisari

1 COMENTARIU

  1. 50 de ani ne-a fost interzis acest cantec devenit imn national . DESTEAPTA-TE , ROMANE ! ” Romani din patru unghiuri , ACUM ORI NICIODATA / UNITI-VA IN CUGET , UNITI-VA-N SIMTIRI !” „ ACUM ORI NICIODATA , CROIESTE-TI ALTA SOARTA / La care sa se-nchine si cruzii tai dusmani ! ”

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger