Cauta

Manuel Valls: 30 de persoane identificate in legatura cu atentatele din Paris

Reactionand dupa atentatele din Bruxelles, premierul Frantei a denuntat amploarea amenintarii teroriste si a cerut intarirea urgenta a controlului la frontierele UE.

Premierul Frantei cere pedepse sporite pentru terorism

”La ora actuala, peste 30 de persoane au fost identificate ca fiind in legatura cu atentatele din Paris. 11 au decedat, 12 sunt in inchisoare iar altele sunt cercetate”, a declarat, ieri, Valls, la Europe 1, informeaza  Reuters. ”Figureaza unii dintre acestia printre autorii atentatelor din Bruxelles? Vom vedea daca ancheta va confirma”, a adaugat acesta. In acest context, premierul francez a apreciat necesar ca pedepsele pentru terorism sa fie mai dure. ”Am inchis ochii,  peste tot in Europa, inclusiv in Franta, in fata progresarii ideilor extremiste ale salafismului in cartierele care, pe fondul unui amestec de trafic de droguri si islamism,  au pervertit o mare parte a tinerilor”, a spus Valls. ”Aceste atentate au fost organizate din Siria, planificate din Siria dar cu o baza, evident, in Belgia si in Franta”, a indicat premierul Frantei.

Ultimele stiri

  • Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de Cartea Mileniului OMUL VĂLURIT
  • Alege ce citești
  • Vizita lui Iohannis în SUA: România dă tot și nu primește nimic!
  • S-a rupt lanțul de iubire. Moldovenii, respinși pe bandă rulantă la intrarea în România
  • Rapid Premier League
  • Dovezi zdrobitoare. Camioanele supraîncărcate ale ucrainenilor ne-au făcut praf infrastructura
  • Sabotaj împotriva statului. Contractele cu operatorii străini din Portul Constanța, în defavoarea țării
  • Femeia cu cele mai mari buze din lume și-a injectat și nasul, pentru a echilibra trăsăturile feței – FOTO
  • Unde se vând lingourile de aur “ca pâinea caldă”
  • „Supa vulcanică”, umătoarea sursă de minerale esențiale?
  • Exit mobile version