Cauta

Mandatul de senator al lui Diaconu a incetat, desi nu a fost intrunit cvorumul

Mandatul lui Mircea Diaconu a incetat in ciuda faptului ca nu a fost intrunit cvorumul la sedinta Senatului de marti, a anuntat presedintele camerei, Crin Antonescu.

(foto: captura realitatea)

La deschiderea sedintei, presedintele Senatului, Crin Antonescu, a invocat decizia 972/2012 a Curtii Constitutionale, referitoare la sesizarea CSM privind existenta unui conflict juridic intre autoritatea judecatoreasca, reprezentata de ICCJ, pe de o parte, si autoritatea legiuitoare, reprezentata de Senat, pe de alta parte. „Suntem astazi in fata formalitatii de a inchide acest conflict printr-o hotarare a Senatului”, a declarat Antonescu.

Pentru intrunirea conditiei de cvorum era necesar ca la sedinta sa participe peste 60 de senatori, insa nu au fost prezenti decat 25. De marti, 4 decembrie, Mircea Diaconu nu mai este senator, decizia fiind datata cu 19 iunie, astfel incat, cel mai probabil, de la acea data si pana in prezent Diaconu va trebui sa returneze salariile primite ca parlamentar.

”Din ce am vazut, s-a luat act de decizia CCR. Practic, din acest moment, Mircea Diaconu nu mai ocupa aceasta functie. Din pacate, este regretabil ca s-a ajuns cu foarte mare intarziere la acest moment”, a precizat Horia Georgescu, presedintele ANI.

Ultimele stiri

  • BNS contrazice premierul: „Nu este redresare, ci prăbușire economică și represiune fiscală”
  • Planul de pace pentru Ucraina, ultimatum de la Trump: ce riscă Zelenski dacă refuză propunerea Washingtonului
  • Cumulul pensiei cu salariul: reguli noi, restricții dure și mobilitate blocată până în 2026
  • Makaveli și-a anunțat retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi Alexandrescu/George Simion, reacție-fulger
  • VIDEO. Un avion militar s-a prăbușit în timpul unei demonstrații aeriene, în Dubai. Momentul accidentului, filmat
  • Anunț Tribunalul București
  • Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsori. De când se răcește semnificativ vremea/Cum arată prognoza pentru București
  • Când fiecare secundă contează: o echipă de tineri dezvoltă brățara care apelează singură numărul de urgență 112
  • A fost cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de vineri, 21 noiembrie
  • UPDATE. Horațiu Potra, adus vineri la Curtea de Apel București/S-a aflat decizia instanței – VIDEO
  • Exit mobile version