AcasăNewsMandat de arestare international pentru Gaddafi

Mandat de arestare international pentru Gaddafi

Curtea Penala Internationala (CPI) a anuntat luni lansarea unui mandat de arestare impotriva lui Muammar Gaddafi, pentru crime impotriva umanitatii comise in Libia incepand de la 15 februarie, relateaza AFP. „Camera emite, prin prezenta, un mandat de arestare impotriva lui Muammar Gaddafi”, a declarat judecatoarea Sanji Mmasenono Monageng, in cursul unei audieri publice la Haga.

Judecatorii au emis de asemenea mandate de arestare pentru crime impotriva umanitatii pe numele lui Seif Al-Islam, fiul lui Gaddafi, şi al şefului serviciilor de informatii libiene, Abdallah Al-Senoussi.

Procurorul Luis Moreno-Ocampo le-a cerut la 16 mai judecatorilor mandate de arestare impotriva celor trei. El i-a acuzat ca sunt responsabili pentru crime şi persecutii comise de fortele de securitate libiene impotriva populatiei civile, dupa izbucnirea revoltei la jumatatea lui februarie, in special la Tripoli, Benghazi şi Misrata.

Sesizat de Consiliul de Securitate al ONU la 26 februarie, procurorul CPI a demarat o ancheta la 3 martie. Revolta din Libia s-a soldat cu mii de morti, potrivit procurorului CPI. Ea a antrenat fuga in strainatate a aproape 650.000 de libieni şi stramutarea in interiorul tarii a altor 243.000, potrivit ONU.

 

author avatar
A.P. Redactor
238 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger