Cauta

Mama Luizei: Pot să mă aresteze, nu dau probe ADN

Deși procurorii DIICOT au apelat la instanță, după ce femeia a refuzat să îi fie prelevate noi mostre ADN, iar Tribunalul București a încuviințat acest demers, mama Luizei Melencu e decisă să nu permită această procedură cerută de anchetatorii care se ocupă de cazul Caracal. Femeia și-a strigat disperarea, amintind că au trecut aproape șase luni de când nu au primit răspunsuri concludente, după dispariția fetei.

Mama Luizei: Pot să mă aresteze, nu dau probe ADN - Ziarul NationalAr fi a doua oară când femeii i se cer astfel de probe ADN, prima oară femeia conformându-se. De această dată, mama Luizei susține că nu i-ar fi oferit explicații pentru care anchetatorilor le-ar fi necesară această nouă prelevare. “Nu, nu. Obligat nu-mi deschid gura, (…) dânșii pot să mă și lege, scuzați-mă, să mă aresteze (…) nici n-am să semnez și nici aceste probe n-am să le dau”, a susținut Monica Melencu, la Antena3. Explicând de ce anume se opune acestei noi preluări de probe, în cazul fiicei sale, dispărute fără urmă încă din aprilie acest an, femeia a dat de înțeles că s-ar teme ca acest caz sa nu se mușamalizeze. “O probă proaspăt nu strică s-o implanteze undeva pe-un os, să scoatem și un – să zicem – al doilea caz, pentru Luiza, să mușamalizăm (…) sunt disperată, sunt 6 luni de zile în care nu primim un răspuns, de ce vor să mușamalizeze cazul, acești copii sunt traficați (…) fiica mea, cel puțin, nu este moartă…”, a adăugat mama Luizei.

Amintim că fata de 19 ani a dispărut la mijlocul lunii aprilie.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Exit mobile version