După ce a fost la recoltarea probei ADN, procedură făcută la Institutul de Criminalistică, Monica Melencu a ajuns la sediul Parchetului General.
UPDATE: Deși vizibil obosită, mama adolescentei a părut mai liniștită după discuția avută cu Bogdan Licu, la fel și bunicul Luizei. „Am simțit că am vorbit și noi cu un om, nu cu procurorul-general”, a declarat Monica Melencu.
Următoarea oprire pentru cei trei va fi sediul Ministerului Justiției, aflat în apropierea clădirii în care funcționează Parchetul General.
–-
Mai exact, mama și bunicul Luizei au venit, în urmă cu doar câteva minute, la Parchetul de pe lângă Inalta Curte, pentru a discuta cu Bogdan Licu, de la care, foarte probabil, se așteaptă unele răspunsuri în cazul dispariției fetei de 18 ani.
La întrevedere va asista și apărătorul legal al familiei, Tonel Pop. De altfel, avocatul spunea, orele trecute, că s-ar dori să se poarte discuții nu doar cu procurorul general, ci și cu șefa CSM-ului. Totul, „pentru a încerca să calmăm aceste lucruri, să revenim pe un fagaș normal, dânșii pot fi un arbitru, un arbitru îndrituit de lege în acest sens”.
Pai da tanti, ca mai sunt si ciobani prin cirezile cu boi!…
Vreau sa vad ca si alte parti vatamate sunt primite de…oameni!