Cauta

„Mama” care și-a omorât copilul în bătaie a fost arestată

Femeia din Cluj acuzată că și-a omorât în bătaie copilul de 9 ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile duminică seară. Femeia de 36 ani și-a recunoscut fapta, însă nu a dat nicio explicație pentru gestul ei.

„Mama” care și-a omorât copilul în bătaie a fost arestată - Ziarul National
Sursa foto: Twitter

“În urma necropsiei, s-a stabilit că moartea copilului a fost una violentă și a survenit ca urmare a agresiunilor suferite”, au transmis reprezentanții Poliției Cluj. Criminaliștii au descoperit că trupul fără viață al băiețelului era plin de răni și de vânătăi. Din primele cercetări, copilul a fost omorât în bătaie.

Potrivit anchetatorilor, femeia a început să-l bată pe băiețelul de doar 9 ani în jurul orei 14. Mai apoi, și-a luat ceilalți copii și a plecat de acasă. După câteva ore, când s-a întors și-a găsit fiul fără suflare. În stare de șoc, femeia a sunat la 112 abia câteva ore mai târziu.

În jurul orei 23, echipajul SMURD care a intervenit la fața locului a constatat decesul minorului și i-a dus la spital pe ceilalți doi frați, în vârstă de 12, respectiv 9 ani, aflați în stare de șoc.

 

Ultimele stiri

  • Horoscop 14 decembrie. Nativii sunt îndemnaţi să se împace cu adevăratele lor sentimente. Emoţia va domina în această perioadă
  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Exit mobile version