Cauta

Majoritatea britanicilor vor o iesire din UE

Pentru prima data un sondaj a indicat, ieri, ca britanicii ar vota pentru o iesire din Uniunea Europeana la referendumul pe aceasta tema, care va fi organizat la finele lui 2017.

Cameron se declara pentru ramanerea in UE, dar nu mai e asa sigur

Astfel, 43% din persoanele interogate de institutul Survation pentru Mail on Sunday estimeaza ca Marea Britanie ar trebui sa paraseasca UE, 40% ar opta pentru o ramanere in cadrul Uniunii iar 17% s-au declarat indecisi, informeaza AFP. Sondajul, realizat via Internet pe un esantion de 1004 persoane, marcheaza o ruptura cu cele precedente, ele avand ca rezultat o optiune a britanicilor de a ramane in sanul Uniunii Eruropene. De altfel, ultimul sondaj realizat de Survation, realizat la inceputul lunii iulie, arata ca 45% din persoanele interogate erau in favoarea mentinerii tarii in UE, in timp ce 37% se opuneau. In campania sa electorala, premierul David Cameron a propus ca referendumul cu privire la ramanerea sau nu a Marii Britanii in UE sa aiba loc pana la sfarsitul lui 2017 insa ar putea avea loc si mai devreme. Cameron s-a declarat favorabil mentinerii Regatului in UE, care nu a ”exclus nimic” daca nu va obtine de la partenerii europeni un anumit numar de concesii prealabile.

Ultimele stiri

  • S-a rupt lanțul de iubire. Moldovenii, respinși pe bandă rulantă la intrarea în România
  • Rapid Premier League
  • Dovezi zdrobitoare. Camioanele supraîncărcate ale ucrainenilor ne-au făcut praf infrastructura
  • Sabotaj împotriva statului. Contractele cu operatorii străini din Portul Constanța, în defavoarea țării
  • Femeia cu cele mai mari buze din lume și-a injectat și nasul, pentru a echilibra trăsăturile feței – FOTO
  • Unde se vând lingourile de aur “ca pâinea caldă”
  • „Supa vulcanică”, umătoarea sursă de minerale esențiale?
  • Mercedes recunoaște: mașinile electrice nu-i măresc profitul
  • Rareş Bogdan: Avem o șansă istorică pentru Capitală/Referiri la „partidul extremist” AUR: Să sperăm că partidul pro-rus nu va intra deloc în Parlament
  • Umanismul golănesc al Occidentului
  • Exit mobile version