Cauta

MAI, învins de polițiști. Să curgă sporurile!

Sindicatele din Poliție au obținut o victorie istorică la Înalta Curte de Casație și Justiție, instituția obligând MAI să acorde tuturor angajaților nivelurile maxime ale sporurilor.  Pentru aceste beneficii salariale, peste 30.000 de polițiști aveau deja deschise acțiuni în instanță împotriva Minsterului de Interne.

Polițiștii vor primi lunar la salariu cu cel puțin 400 de lei mai mult

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), prin Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a pronunțat la începutul acestei săptămâni în favoarea polițiștilor. Astfel, conform Deciziei ICCJ, instanțele de judecată, conform legii, trebuie să admită toate cererile polițiștilor, iclusiv cele suspendate, privind calculul sporurilor aplicabile în cazul proceselor pentru salarizarea la nivel maxim. ”Această soluție a ICCJ , cu privire la salarizarea la nivel maxim, extinde legiferarea, în sensul egalizării salariului funcției de bază, care cuprindea fostele sporuri, la nivel maxim pentru toți cei 25.000 de polițiștii pe care sindicatul nostru îi reprezintă în procese. De exemplu: dacă un spor era prevăzut între 0-20% fidelitate, ordonatorii de credite vor calcula salariul actual și vor plăti sumele aferente perioadei stabilite de instanța de judecată la nivelul maxim”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC). Președintele SNPPC, Dumitru Coarnă, susține că va avea zilele acestea o întânire cu noul ministru de interne pentru a discuta despre aplicarea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție. ”Noi avem acum polițiști cu funcție de execuție, ofițeri, agenți de poliție, personal auxiliar care au aceeași activitate, dar salarii diferite. La polițiști există, cu plata înghețată din decembrie 2009, un spor de fidelitate care se aplica în funcție de vechime, care, ulterior, prin lege, nu a mai fost reglementat. El a rămas pentru unii care au venit până în 2009, iar cei care au venit ulterior nu l-au mai primit. Totodată, egalizarea se va face și la agenții de poliție cu studii superioare, pentru că până în 2009 se primea 25% din salariul de funcție, iar după această dată cei care au avut studii superioare nu au mai primit nimic”, ne-a declarat Dumitru Coarnă, președintele SNPPC.

Salarizare deficitară

Sindicaliștii vor aborda, la întâlnirea cu Ion Marcel Vela, ministrul de Interne, și probleme legate de salarizarea deficitară a polițiștilor în raport cu alte categorii de bugetari. ”Vom discuta și despre deficitul major de personal, de logistica precară a multor unități și subunități de poliție, uzura fizică și morală a tehnicii din dotare, despre starea patrimoniului imobiliar, în special în mediul rural, care necesită investiții pentru asigurarea condițiilor optime de lucru și a standardelor de sănătate și securitate în muncă. O problemă foarte importantă care va trebui reglementată este cea a neaplicării de către MAI a Deciziei CCR nr. 794/2016 – excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții ale art. 3 din ,,OUG nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, acest lucru conducând la prejudicierea financiară cu sume considerabile a întregului personal din Ministerul de Interne”, a mai precizat Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.

Ultimele stiri

  • Coaliția de guvernare, acord surpriză! PSD cedează Capitala și două prefecturi către USR
  • Guvernul României aprobă 500 de milioane € pentru Autostrada A1 și reorganizează Garda de Mediu
  • De ce avem pielea de găină? Răspunsuri evolutive și legătura cu emoțiile
  • Alege ce citești
  • Donald Trump, primit cu fast regal la Castelul Windsor în a doua vizită de stat în Marea Britanie/VIDEO
  • Pământurile rare chinezești surpă companiile europene
  • 30 de zile de arest pentru Toto Dumitrescu. INML confirmă consumul de cocaină
  • Bolojan – ziua și șantajul
  • Trump are dreptate să ceară sancțiuni mai dure împotriva Rusiei. Îl vor asculta țările NATO?
  • Socialismul este la fel de american ca plăcinta cu mere
  • Exit mobile version