AcasăNewsMAI francez: Unsprezece morți în urma tuturor protestelor ale „Vestelor Galbene”

MAI francez: Unsprezece morți în urma tuturor protestelor ale „Vestelor Galbene”

Aproximativ 50.000 de manifestaţii ale „Vestelor Galbene” au avut loc de la mobilizarea acestora, începută la 17 noiembrie 2018, declară ministrul francez de Interne, Christophe Castaner, pentru Le Journal du Dimanche (JDD).

Sursa foto Twitter

Aproximativ 7.000 de persoane au participat la manifestațiile anti-guvernamentale, între care 1.000 la Paris, iar câteva sute la Toulouse, Montpellier, Mâcon, Lille sau Maubeuge, transmit autoritățile. Tensiunile au izbucnit în capitală și la Toulouse, iar valul de proteste a ajuns la cea de-a 31-a sâmbătă consecutivă în care se iese în stradă în Franța.

În total 17 persoane au fost reţinute fiindcă au aruncat cu proiectile, a anunţat prefectura din Haute-Garonne, precizând că doi manifestanţi au fost răniţi. Christophe Castaner subliniază că refuză, la fel ca alţi oficiali francezi, să admită expresia de „violenţe poliţste”. „De fiecare dată când este semnalat un comportament litigios, se deschise o anchetă. Dacă au existat greşeli, ele au fost sancţionate”, afirmă ministrul conform AFP.

Potrivit Ministerului de Interne din Franța, 11 decese s-au înregistrat de la începutul mobilizării „Vestelor Galbene”, 2.500 de răniţi în rândul manifestanţilor – între care 76 grav –, 1.800 de răniți în rândul forţelor de ordine, iar peste 7.400 de proceduri judiciare au fost declanșate contra protestatarilor”.

Poliția franceză a anunţat că a făcut obiectul a 265 de sesizări judiciare de la începutul manifestaţiilor. Ea a precizat că 40% dintre ele au fost transmise justiţiei.

author avatar
Filip-Mihael Bodoc