Cauta

MAI cere DE URGENȚĂ o anchetă în cazul criminalului în serie din Caracal

Ministrul de Interne a comandat o anchetă în cazul crimelor de la Olt, după ce STS a comunicat trei locații greșite pentru apelul uneia din fetele ucise de un mecanic.

MAI cere DE URGENȚĂ o anchetă în cazul criminalului în serie din Caracal - Ziarul National
Foto: Facebook

„Ancheta nu este finalizată, nu vreau să dau veridicte. Nu vreau să mă pronunț acum cu privire la felul în care a fost localizat apelul,  dar trebuie verificări. Dacă au fost întârzieri, cine a greșit trebuie să plătească. Am cerut un raport cât mai grabnic. Am cerut IGPR să rezolve cu celeritate și să comunice permanent cu presa cu privire la acest caz”, a declarat Moga, pentru televiziuni.

Ultimele stiri

  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Sfârșitul unei ere la PSD Constanța: Felix Stroe demisionează de la șefia filialei
  • BREAKING NEWS. Al doilea caz de lepră confirmat în România. Ce a anunțat DSP
  • Călin Georgescu, mesaj tranșant în scandalul momentului: „Justiția trebuie refăcută din temelii!”
  • Planul lui Trump: Make Europe Great Again! Cine va face parte din C5, cel mai puternic organism de pe glob
  • Avertismentul înspăimântător al șefului NATO, Mark Rutte: „Suntem următoarea țintă a Rusiei. Prea mulți cred că timpul este de partea noastră. Nu este”
  • Ministrul Justiției, după scrisoarea magistraților: „Este inacceptabilă orice formă de persecuție/Astfel de sesizări trebuie verificate și clarificate”
  • Exit mobile version