Cauta

Mai bine pentru români, oriunde s-ar afla în Europa! (P)

Trimitem patrioți în Parlamentul European să susțină interesele țării și mai binele românilor. Unul dintre angajamentele pentru care vom pleda cu hotărâre este introducerea unui salariu minim unitar pentru companiile multinaționale la nivelul întregii Uniunii Europene.

În acest fel lucrătorii români din multinaționale vor fi plătiți la standarde europene. Avem argumente, avem experiență, avem rezultate foarte bune în țară – în cei doi ani de guvernare am reușit să majorăm salariul minim brut, cu 66 %, prin creșteri succesive care au adus și mărirea puterii de cumpărare. Suntem, prin urmare, determinati să promovăm  în Parlamentul European politici pentru protejarea drepturilor lucrătorilor indiferent de statele lor de origine și de statele în care își desfășoară activitatea. Pe larg despre programul PSD pentru Parlamentul European în legislatura 2019-2024, în documentul atașat.
https://www.psd.ro/assets/pdf/platforma_program.pdf

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version