Cauta

Magistratii, la pomana pensiilor speciale

Inteleg sa ai grija de politisti, de procurori si de judecatori, sa-i formezi profesional cat mai bine, sa-i trimiti la cursuri prin strainatate, sa invete si de la altii. Sa-i aperi in fata oricaror imixtiuni sau influente nefaste. Sa se bucure de o protectie aparte, pana la un punct. Dar de ce e nevoie de pomana asta, era sa scriu jegoasa, chiar nu pot sa inteleg.

Magistratii si politistii nu au trei ochi, patru picioare, un creier de rezerva si nici copiii lor nu se nasc direct sefi de Curti de Apel sau comisari. Nu se deosebesc de noi decat prin tupeul de a forta nota sau de a sta cu mana intinsa la pomana de stat, in virtutea unui statut zis special.

Magistratul, egal doar cu el insusi

Nu vorbesc despre ce fac ceilalti, e treaba lor cum se descurca. Eu muncesc ca un prost de la 19 ani, iar prin primavara fac 62. De ce nu as avea si eu o pensie speciala? Cu ce e gasca asta mai cu mot? Nu mai suntem egali ca cetateni? Politistul „baiatul-lui-tata”, ajuns chestor pe sprituri si pupaturi politice cu nasul, cu ce e mai destept? Ca a prins hoti? L-am trimis eu? Daca i-o fi prins el, cu manuta lui. La Academia de Politie s-a dus doar pentru ca tac-su urma sa-i aranjeze blaturile de avansare. Merita, insa, o pensie speciala, pentru ca a mirosit mai bine vremurile in care traim. Altul care nu mai este egal cu mine. Procurorul, cam repetent la limba romana de felul lui, are si el o pensie speciala. Magistratule, sa ma ierti, dar eu, intr-o luna, scriu mai multe fraze decat ai tu, de toate, in rechizitoriile pe un an. Si le scriu corect. Tot tu meriti pensie speciala? Nici asta nu mai este egal cu mine. Judecatorul, la fel. Pensie speciala de parca te-ar judeca special, nu la gramada, ca pe toti ceilalti. Asta, cel putin, nu e egal cu nimeni, decat cu el sau cu pensia lui umflata. Locuinte de serviciu care raman familiei dupa moartea magistratului. Aoleu, de ce? Nu a avut timp sa stranga bani din salariul ala special si sa-si faca o casa? Asistenta medicala gratuita pana cand inchide ochii. Magistratule, nici aici nu vrei sa fii egal cu cel care nu are loc in spital chiar daca a platit pentru asta? Si iar ma intorc la inceput. Magistratule, nu imi este clar, de ce vrei tu pensie speciala? Cu ce esti tu mai special decat mine sau decat omul de pe strada? Eu sau restul, pentru ca iti suportam pomana asta din banii nostri, nu meritam nimic? Nu mult. Doar o pensie speciala. Specialule ce esti!

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 12 august 2025 – Analizați cu mai multă obiectivitate și calmitate tot ce v-ați propus
  • Tesla lui Musk vrea să aprindă lumina în casele britanicilor
  • De la „fără penali” la „cu pile la Externe”!
  • Românii, deposedați, pe șest, de banii strânși pentru pensionare. Autoritățile recunosc: decizia aprobării legii se va lua la Paris
  • Pentru că nu-și mai vând produsele, producătorii și importatorii de mașini cer biruri și mai mari pentru autoturismele vechi
  • Liberalizarea, doar pentru băieții deștepți. Record de sancțiuni pentru manipularea pieței de energie
  • Firea ar lua în calcul o nouă candidatură la Primăria Capitalei: „Discutăm”
  • „Camp Nou” – o afacere complicată pentru FC Barcelona. Mai bine de 200 de probleme descoperite de inspectori!
  • „Nicolas plătește”: revolta online care îi dă fiori lui Macron
  • Exit mobile version