AcasăNewsMAE, avertizare de călătorie pentru Israel. S-a creat o celulă de criză

MAE, avertizare de călătorie pentru Israel. S-a creat o celulă de criză

MAEMAE, avertizare de călătorie pentru Israel. S-a creat o celulă de criză

Conflictul militar dintre Fâșia Gaza și Israel s-a amplificat în ultimele zile. Peste 1.0000 de rachete au fost trase asupra unor ţinte din Israel de militanţii Hamas, care au primit răspuns imediat. Sunt numeroase victime în rândul civililor.

Ministerul Afacerilor Externe a emis noi recomandări adresate cetățenilor români. Pe fondul deteriorării situației de securitate din Palestina și Statul Israel, Ministerul Afacerilor Externe informează că a fost reevaluat și ridicat nivelul de alertă pentru cele două state, respectiv Palestina (Evitați orice călătorie în anumite regiuni – https://www.mae.ro/travel-alerts/12890 ) și Israel (Evitați călătoriile neesențiale – https://www.mae.ro/travel-alerts/2938 ).

Românii TREBUIE să evite Fâșia Gaza și Ierusalimul

În acest context, MAE recomandă cetățenilor români să nu călătorească în Fâșia Gaza, să evite total călătoriile în Ierusalim (Orașul Vechi și cartierele adiacente) și în regiunile de proximitate cu Fâșia Gaza, potrivit unui comunicat MAE.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care se află deja în Palestina și Statul Israel următoarele:

– să se adreseze Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah sau Ambasadei României la Tel Aviv să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând datele de contact;

– să respecte cu strictețe recomandările autorităților locale;

– să evite deplasările în zona de sud a Statului Israel, precum și zonele aglomerate, în care se desfăşoară mitinguri, manifestaţii publice şi alte acţiuni de stradă;

– să urmărească mass-media locale pentru a cunoaşte şi evita zonele cu o situaţie de securitate critică.

„Ministerul Afacerilor Externe, prin Task Force-uldedicat monitorizării situației din zonă, menține evoluțiile din teren în atenția sa prioritară și este pregătit să acorde asistență consulară în caz de necesitate. Totodată, MAE recomandă cetățenilor români din regiune să manifeste atenție și vigilență sporite, precum și precauție, cu evitarea zonelor declarate în stare de urgență”, transmite MAE.

MAE amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah: +970-(0) 59 201 3761, precum și la numerele de telefon ale Ambasadei României la Tel Aviv: +972 3 529 0613; +972 3 5244644; +972 3 5242482, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al Ambasadei României la Tel Aviv: +972 54 5643279.

author avatar
Andreea Vlad
113 afisari
Zenville

Ultimele știri

Horoscop – duminică, 19 mai 2024. Nativii care trebuie să aibă grijă la cheltuieli!

Conform horoscopului de duminică, 19 mai 2024, este o zi ideală pentru nativi ca să se relaxeze şi ca să-şi punpe pe primul plan...

Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni

Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 – 2028. Candidatul PSD își propune să...
proger