AcasăNewsMacron vrea reformarea G7, devenit un "teatru al umbrelor"

Macron vrea reformarea G7, devenit un „teatru al umbrelor”

Presedintele francez Emmanuel Macron a declarat ieri ca doreste reformarea G7, care si-a aratat diviziunile la summitul din iunie din Canada, si sa consolideze dialogul intre grupul statelor puternic industrializate si China, India si Africa.

„Nu trebuie sa reproducem acest teatru al umbrelor si al diviziunilor care mai mult ne-a slabit decat ne-a facut sa mergem inainte”, a declarat Macron in fata ambasadorilor Frantei reuniti la Paris.
Ultimul summit G7 din iunie din Canada s-a incheiat cu un fiasco, cand presedintele american Donald Trump a respins textul final si l-a atacat virulent pe premierul canadian Justin Trudeau pe fondul disputelor comerciale. „Sper ca putem reinnoi formatul si ambitiile”, a adaugat Macron, a carui tara va prelua presedintia rotativa a G7 in 2019, dupa Canada in 2018. „Voi propune pana la sfarsitul anului celorlalte state membre o reforma in legatura cu Statele Unite, care vor prelua dupa noi presedintia G7 in 2020”, a declarat seful statului francez. „Trebuie, ramanand un grup coerent condus de niveluri comune de dezvoltare si de cerere democratica, sa ne angajam intr-un dialog mai puternic cu China in ceea ce priveste schimbarile climatice si comertul, cu India in domeniul digital, cu Africa privind tineretul”, a mai spus el. G7 este un grup informal al statelor puternic industrializate (Franta, Marea Britanie, Germania, Italia, Japonia, Canada si Statele Unite) creat in 1975, mai intai pentru discutii legate de economie si apoi pe alte teme, precum pacea, mediul si terorismul.
Rusia, care s-a alaturat grupului dupa prabusirea URSS, a fost exclusa dupa anexarea peninsulei ucrainene Crimeea in 2014, cand G8 a devenit din nou G7. Pe de alta parte, presedintele Macron a anuntat organizarea unui summit privind Mediterana „la inceputul verii 2019” la Marsilia, in sud-estul Frantei.

author avatar
National
160 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger