Cauta

Macron, un fel de Soros al Europei

Controversatul magnat indemna UE sa se „trezeasca” pentru ca altfel, atacata de „fortele anti-europene” , va avea soarta Uniunii Sovietice, iar urmatorul punct de cotitura vor fi alegerile parlamentare europene din mai. Acum si in acelasi registru, dar cu mult mai multa priza la public, presedintele francez Emmanuel Macron da startul campaniei, cu  o scrisoare  „Pentru o Renastere europeana” in 22 de limbi, inclusiv romana. O poliloghie  maiastra si usor exaltata, dar care nu raspunde ingrijorarilor si vulnerabilitatilor Europei.

Patetic dar cu ochii pe europarlamentare precum sforarul de pe Wall Street

”Cetateni ai Europei, imi permit astazi sa ma adresez direct voua, nu doar in numele istoriei si al valorilor care ne unesc, ci si pentru ca este urgent. Peste doar cateva saptamani vor avea loc alegerile europene, decisive pentru continentul nostru. Nicicand dupa cel de-al doilea razboi mondial nu a fost mai necesara Europa si, cu toate acestea, nicicand nu a fost Europa atat de mult in pericol”(…)  ”Nu avem dreptul sa fim somnambulii dintr-o Europa vlaguita”, isi incepe pledoaria Macron si propune, printre altele, un Consiliu de securitate europeana care sa includa Marea Britanie, „pentru pregatirea deciziilor noastre colective”, preferinta europeana in achizitiile din industriile strategice, revizuirea Acordului Schengen sau interzicerea finantarii din strainatate a partidelor politice. Nu este uitata nici “capcana” Brexit, criza migratiei, protectia sociala, securitatea cibernetica etc. Stralucit condeier liderul de la Elysee, numai ca temele din scrisoarea-platforma au in spate populism si riscuri pe masura.

Tezele din martie

Macron vorbeste despre pericolul „replierii nationaliste”, dar o tranteste cu respectivul Consiliu de securitate, o forma insidioasa de a pregati un NATO ceva mai european, de fapt o continuare a pledoariei din noiembrie pentru formarea unei “veritabile armate europene”. Isi permite UE sa renunte la umbrela aliantei cand nu isi poate rezolva problemele si dezbinarile politice si economice ? Macron propune cresterea cheltuielilor militare, dar se vede treaba fara armament american – asta-i reforma spatiului comunitar poate pentru Occident. O Europa cu doua viteze si pe plan militar, de ce nu, si asa nucleul tarilor dezvoltate UE  nu se amesteca cu esticii necompetitivi, dar aducatori de profituri pe care tot companiile lor le externeaza intr-o veselie – pasionant discurs atunci. Ceata totala si despre propunerea  unei “Agentii europeane de protectie a democratiilor”, aici Marcon intra pe teritoriul Fundatiei lui George Soros care a tras sforile in Europa de Est din 1993, dar poate fi grefata si prin Occident sub forma unei conventii cetatenesti. Superpopulism, inca odata si in problema migratiei, presedintele francez  nu da nicio solutie concreta, se pare ca scandalurile repetate cu Italia pe acesta tema i-au epuizat inspiratia, dar da frumos la public sa vorbesti  despre „frontiera care  inseamna libertate si securitate”. Retoric si in in privinta divortului Marii Britanii de UE,  Macron se intreaba „Cine a spus britanicilor adevarul despre viitorul lor post-Brexit? Cine le-a vorbit despre pierderea accesului la piata europeana? “, desi mult mai eficient ar putea s-o intrebe pe Theresa May de ce nu reuseste sa injghebe un acord cu Europa.  In fine, alte idei enuntate sunt introducerea unui venit minim european, negociat anual, infiintarea unei banci pentru clima si a unei forte sanitare pentru protectia alimentelor. Sunt frumoase tezele lui Macron  despre progres, protectie si unitate europeana, dar taman in propria tara nu poate sa le struneasca, aici are mari batai de cap cu scaderea popularitatii,  este in continuare vazut ca un presedinte al bogatilor”,   protestele Vestelor Galbene, grevele companiilor publice etc – dar tot el se intreaba “unde este Europa ?” Europei i-a dat scrisoarea asa ca poate sa inceapa linistita campania electorala.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Emil Boc a răbufnit! Primarul le-a cerut consilierilor USR să fie responsabili, „nu papagali și populiști”
  • Fost ambasador al SUA, despre numirea Ioanei Dogioiu ca purtător de cuvânt al Executivului: „E o rușine/Acest Guvern face o mare greşeală şi nu poate fi sprijinit de americani”
  • VIDEO. Liderul PSD amenință cu ieșirea de la guvernare. Grindeanu: „Asta nu ne face prizonierii acestei coaliții. Suntem parteneri de bună-credință atâta timp cât…”
  • Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează marți, nemulțumiți de tăierea veniturilor/„Vrem să tragem un semnal de alarmă”
  • FOTO/Accident grav pe Centura Capitalei. Un șofer a murit
  • Primăria Sectorului 1 și Primăria Capitalei – modele perfecte de cum NU se conduce un oraș
  • Comunicat de presă STRUCTURI ACX SRL
  • Comunicat de presă RETRODOR SRL
  • Comunicat de presă GERARD CAMPER SRL
  • Anunț de presă SALROM SA
  • Exit mobile version