Criticat pentru aroganţa sa după cele 37 de acte de proteste ale „vestelor”, preşedintele Franţei a abordat brusc un ton smerit, vrând să arate că a învăţat din lecţiile protestelor sociale.

„Cred că în ultimele şase luni au existat multe lucruri pe care nu le-am făcut bine. Uneori trebuie să-ţi iei timp şi să ai aceste dezbateri. A existat o mânie sinceră a unei părţi a societăţii la care nu am răspuns. Există, de asemenea, o mânie la care nu se pot oferi răspunsuri imediate. Problemele profunde în ţara noastră sunt legate de nedreptate, de dificultăţile economice pe care le-am cunoscut de mult timp, şi aceste lucruri crează temeri care sunt exploatate, iar provocarea noastră este cum să le răspundem. Nu trebuie să stingem temerile, ci să le oferim oamenilor perspective, iar această sarcină o abordez cu multă hotărâre şi umilinţă”, a spus Emmanuel Macron, intervievat la reşedinţa sa de vacanţă de la Bregancon. Liderul de la Elysee stie că dezbatarea naţională pe marginea crizei vestelor galbene a fost un semi eşec, diminuarea impozitului pe venit şi o reindexare a pensiilor mici pe inflaţie nu i-au mulţumit pe francezi, politicienii de stânga denunţă o “injustiţie fiscală”, în timp ce extrema dreaptă numeşte măsurile lui Macron drept “modificări minime şi anecdotice”.