AcasăNewsMacron, „predicatorul” republican

Macron, „predicatorul” republican

Onctuos şi bun de gură, Emmanuel Macron intenţionează să acţioneze mai hotărât împotriva radicalizării şi izolării musulmanilor de restul societăţii franceze, un soi de plan “anti-separatism”  care va restricţiona practica ţărilor străine de a trimite imami şi profesori în Hexagon. Este pentru prima dată când liderul de la Elysee atacă subiectul sensibil al comunităţii musulmane în Franţa, cea mai mare din Europa.

“Separatismul islamist este incompatibil cu libertatea și egalitatea, incompatibil cu indivizibilitatea Republicii și cu unitatea necesară a națiunii. Nu trebuie să acceptăm niciodată că legile religiei pot fi superioare celor ale Republicii”, a declarat Macron la Mulhouse, în estul Franţei, unde a vizitat cartierul-problemă Bourtzwiller, o secţie de poliţie şi mai multe asociaţii culturale. Macron vrea să oprească de acum înainte țări precum Arabia Saudită sau Turcia să mai trimită în Franța imami și profesori de religie de tendință fundamentalistă. ‘Nu putem avea legile din Turcia pe teritoriul francez’, a subliniat preşedintele, “nu este vorba de un plan împotriva islamului sau stigmatizarea unei religii, dar Franţa trebuie să îşi recapete controlul şi să combată influenţele străine”. Macron este atacat în mod constant de lidera de extremă-dreapta Marine Le Pen în problema modului de integrare a musulmanilor francezi. În Franţa ultimilor ani au avut loc atentate cu bombe şi arme efectuate de militanţi islamişti – cele mai sângeroase în noiembrie 2015 la teatrul Bataclan şi la alte obiective din Paris –  au ucis 130 de persoane, fiind cele mai grave incidente produse în Franţa după Al Doilea Război Mondial.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
230 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger