AcasăNewsMăcel în Educație. Se închid școlile!

Măcel în Educație. Se închid școlile!

Sute de școli și licee din România urmează a fi desființate sau transformate în anexe. Începând de anul viitor, existența unităților de învățământ va fi condiționată de criterii demografice, de calitatea actului educațional, precum și de solictările de calificare ale operatorilor economici din zonele respective.

Universitățile pot înființa în structura lor și unități de învățământ preuniversitar

Ordinul ministrului interimar al Educației, Daniel Breaz, pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar, provoacă un adevărat cutremur în sistem. Potrivit actului normativ, publicat deja în Monitorul Oficial, numărul școlilor și liceelor din România va fi drastic redus, principalele cauze fiind scăderea demografică și eficientizarea cheltuirii fondurilor bugetare. Astfel, pentru fundamentarea planului de școlarizare se va analiza situația claselor paralele care se estimează că la sfârșitul anului școlar au efective sub limita minimă stabilită de lege și a căror comasare se impune, fie la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică și în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localității. Clasele din unitățile de învățământ din mediul urban vor fi obligate să funcționeze cel puțin cu efectivele medii prevăzute în Legea educației naționale.Totodată, planul de școlarizare în cadrul criteriului demografic trebuie să țină seama de analiza datelor statistice privind evoluția demografică a populației cuprinsă în intervalul 0-18 ani, a densității acesteia și a componenței entice, și de analiza fenomenului de migrare internă și externă a populației de vârstă școlară, preșcolară și antepreșcolară.

Învățământul profesional, în prim plan

Pe lângă măsura transformării liceelor care au avut promovabilitate zero la examenul de bacalaureat în școli profesionale, Ministerul Educației Naționale cere dezvoltarea ofertei pentru acest tip de învățământ. Astfel, la fundamentarea proiectului planului de școlarizare, în cadrul criteriului geografic, se va urmări promovarea unor măsuri dinamice pentru accesul la educație al tuturor copiilor și elevilor, care să permită acoperirea echitabilă a tuturor zonelor din mediul urban și rural, cu ofertă de formare profesională prin învățământ profesional și tehnic. De asemenea, se va urmări dezvoltarea calificărilor profesionale care valorifică tradiția locală și potențialul de dezvoltare socioeconomic, corelate cu posibilitățile de inserție socioprofesională. În ce privește criteriul relevanței, planul de școlarizare trebuie să țină cont de rezultatele investigării necesarului de specializări solicitat în învățământul liceal, filiera teoretică, care să ofere acces pe piața muncii sau în învățământul superior, și de solictările exprimate de operatorii economici, cu proiectarea ofertei de formare profesională în învățământul profesional și tehnic privind calificările profesionale școlarizate în acest segment de învățământ.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
4.665 afisari

4 COMENTARII

  1. Distrugerea scolilor a fost posibila numai din interior ,iar tradatorii ,demolatorii scolilor au fost cadrele didactice care s-au tinut de scaune ,cei care n-au avut coloana vertebrala cei care au promovat nulitatile,cei care au prostituat invatamintul pentru bani.
    TARABELE” UNIVERSITARE au fost groparul invatamintului de calitate,a invatamantului performant.
    Migratia masiva la scolile din strainatate se face datorita nepotismului si slabei pregatiri a cadrelor didactice universitare din tara din ultimii 20 de ani.
    Asa zisele reforme in invatamant ,brambureala manualelor alternative ,lipsa manualelor scolare n-a deranjat pe nici un profesor,scurtarea orelor de program pentru leprele politice si pentru loazele din invatamant nu-s o paguba !!.
    Iresponsabilitatea, inconstienta,nesimtirea ,perversitatea ,lacomia ,tupeismul ,excrocheria sunt fenomene de masa in politica in scoala in societate.
    Ignoranta ,prostia ,nesimtirea ,incompetenta generalizata in structurile statului au generat dezastre :economice vezi o Romanie devastata de hoti,mafioti ,o romanie amanetata la FMI si BM ;demografice vezi sporul negativ al populatiei (nascuti mai putini decat morti ),emigratie masiva cca 9,7 milioane romani pribegi;calitatea vietii -vezi asistatii sociali la nivel de 10 % din populatie !!;abandonul scolar la nivel de 28-30% si asta nu ingrijoreaza pe nimeni !!,ceea ce demonstreaza ca-i o distrugere programata,impusa .
    Cand tara a ajuns sa fie condusa de LICHELE,LEPRE ,DERBEDEI,SARLATANI ,MAFIOTI ,SI ANALFABETI ORCE-I POSIBIL.

  2. In sfirsit, se termina cu trindavia, elitismul putred si ineficienta crasa !!!
    Ori scoate oameni pregatiti, ori sa se duca dracului, ca ai nu e scoala !!!
    Acum scoala scoate trupe de drogati, sonati si potential criminali !!!

  3. Dar cum rămâne cu accesul în instituțiile de învățământ? Tot pe bază de dosar? Evitarea rezultatelor slabe și creșterea actului educațional nu suntposibile decât prin reintroducerea examenului de admitere în licee și facultăți. Altfel, vom promova vânătorii de note. Pe lângă aceasta, cadrele didactice să fie apreciate după gradul de promovabilitate a elevilor și de admitere în formele următoare de învățământ, inclusiv salarizarea.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger