AcasăNewsLuptatorul Gheorghe Ignat, saltat de procurorii DIICOT

Luptatorul Gheorghe Ignat, saltat de procurorii DIICOT

(foto: crainou.ro)

Gheorghe Ignat a fost dus marti la audieri de procurorii  DIICOT, el fiind acuzat de fraude informatice, alaturi de mai multe persoane.

(foto: crainou.ro)

Potrivit Monitorului de Suceava, fostul multiplu campion la categoria grea la lupte greco-romane, cunoscut drept “Ursul Carpatin”, este acuzat ca face parte dintr-o grupare infractionala care monta dispozitive de skimming la bancomate din orasele de pe coasta de est a Australiei. Cu acele dispozitive erau obtinute datele cardurilor bancare, care apoi erau clonate. Dupa aceea, membrii retelei retrageau in mod fraudulos banii. In acelasi dosar este cercetata si o alta grupare care desfasura activtati de psihing si transferuri frauduloase de numerar. Faptele au fost comise in anul 2010, iar rolul lui Ignat era de a clona cardurile si de a trimite datele prin internet complicilor din Romania, pentru a fi decodate. Alti doi indivizi din municipiul Suceava trimiteau datele decodate inapoi lui Ignat, iar acesta scoatea banii din bancomate.

In perioada iunie-septembrie 2010, au fost falsificate aproximativ 700 de carduri, fiind retrasi aproximativ 150.000 de dolari australieni de catre Gheorghe Ignat si un complice de-al acestuia, conform datelor furnizate de anchetatori. De asemenea, au fost facute retrageri frauduloase si de la bancomate din Malaiezia si Marea Britanie, de unde s-au retras circa 16.000 de dolari australieni.

author avatar
Andra Nesu
547 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger