AcasăNewsLuni incepe saptamana de "Scoala altfel"

Luni incepe saptamana de „Scoala altfel”

Dupa un semestru in care au invatat o multime de informatii noi si folositoare, elevii vor incepe, de luni, 7 aprilie, o saptamana de „scoala altfel”, in care se pune accent pe calatorii, vizite la muzee si alte institutii culturale sau sportive.

Astfel, in intervalul 7-11 aprilie – adica de luni pana vineri – prescolarii, precum si elevii din ciclul primar si gimnazial, nu vor mai intra in salile de curs, pentru ca vor descoperi notiuni si situatii noi, in mijlocul naturii, sau in diferite spatii de cultura. Totul, in conformitate cu un program special, stabilit de catre cadrele didactice, ca partea a saptamanii „Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!”, al carei scop este acela ca atat prescolarii, cat si elevii sa ia parte la activitati care sa le puna in valoare „talentele si capacitatile in diferite domenii”, prin participarea lor la actiuni in cadre neformale. Respectiv, sa descopere notiuni utile, dincolo de cadrul clasic – salile de clasa si laboratoarele din scoli.

Odata aceasta saptamana incheiata, copiii vor intra in vacanta de primavara. De sambata, 12 aprilie, si pana marti, 22.04, micutii se vor putea bucura de zile libere, pentru ca, dupa doua spatamani de odihna, sa revina la scoala. De miercuri, 23 aprilie, cursurile se reiau, conform Calendarului anuntat de catre reprezentantii MinisteruluI Educatiei, la inceputul anului scolar in curs, 2013-2014.

219 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger