AcasăNewsLudovic Orban, alungat din Piata Universitatii dupa ce a fost imbrancit si...

Ludovic Orban, alungat din Piata Universitatii dupa ce a fost imbrancit si injurat VIDEO

Liberalul Ludovic Orban a parasit, marti seara, Piata Universitatii, dupa ce a fost alungat de protestatari, care l-au apostrofat, l-au injurat si chiar au vrut sa il agreseze, fostul demnitar fiind insa protejat de un grup de peste 10 persoane, care s-au aflat langa acesta in permanenta.

Intr-o prima faza, Orban a incercat sa se alature protestului in zona fantanii de la Arhitectura, dar a fost alungat de manifestanti.
Liderul PNL a traversat bulevardul, ajungand in zona hotelului Intercontinental. El a fost insa imediat reperat de alti protestatari, pentru ca era inconjurat de multi jurnalisti.

In momentul in care l-au recunoscut, protestatarii au inceput sa ii strige lui Orban „Pleaca, pleaca!” si „Nu te vrem!”. Furia protestatarilor s-a amplificat: „Cand ai dat peste ala cu masina cum a fost, ma? Betivule!”, i-a strigat unul dintre protestatari. Un altul l-a intrebat pe Orban despre autostrazi si infrastructura: „N-ai fost, ba, ministru? Unde sunt autostrazile?”.

Din zona Intercontinental, Orban a fost escortat de suita sa catre complexul statuar din fata TNB. Acolo, Orban a fost apostrofat de alti protestatari. Unul dintre acestia tinea in mana un cap facut din polistiren si pictat, pe care i l-a aratat lui Orban: „Daca nu pleci, asa o sa ajungi, fraiere!”.

Impins, Orban a ajuns chiar sa se urce pe soclul statuilor, insa acolo a fost reperat de si mai multi protestatari, care s-au intors spre el si au inceput sa il huiduie. „Pleaca” sau „Dispari” i-au strigat acestia lui Orban. Dupa alte cateva minute, Orban, vizibil stanjenit, a fost scos din piata de sase dintre persoanele care il insoteau, prin parculetul din fata Teatrului National.

Au urmat alte cateva minute de busculada, Orban si cei din jurul sau sai fiind insotiti pana aproape de Piata Rosseti de zeci de jurnalisti, dar si de cateva zeci de prostestatari. Reprosurile la adresa lui Orban au incetat numai dupa ce, in fata ministerului Agriculturii, liberalul a traversat, iar protestatarii au fost opriti de jandarmi.

Ramas doar cu cei din staff-ul sau, Orban a plecat catre o masina parcata in zona. Pe langa cele sase persoane care l-au ajutat efectiv sa paraseasca zona, alaturi de Orban s-au aflat pe tot parcusul doua consiliere, precum si alti barbati. Acestia au scandat in permanenta „Jos Basescu!” si „Piata e a tuturor!”.

Intrebat daca i se pare ca a fost o idee buna venirea in Piata Universitatii, Orban a raspuns ca nu regreta gestul, admitand totusi ca nu se astepta la unele dintre reactii. „Nu ma asteptam ca unii dintre concetateni sa ma primeasca in acest fel. Sunt suparati, sunt tracasati si sa nu uitam ca au avut de-a face cu furia jandarmilor timp de mai multe zile. Nu imi convine, dar ii inteleg”, a spus Orban.

Aproximativ 1.000 de persoane au protestat, marti seara, pentru a cincea zi consecutiv, in zona Pietei Universitatii.

author avatar
Ciprian Purice
318 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger