Cauta

Ludovic Orban a adus în discuție previziunile privind o „cădere economică”: lucrurile stau mai bine decât ne așteptam

Premierul a adus în discuție – într-o declarație de presă susținută de la Palatul Victoria, luni seară – impactul crizei generate de noul coronavirus asupra economiei autohtone. Și previziunile unor analiști.

Previziuni care, din câte a lăsat să se înțeleagă șeful Guvernului, ar fi mai sumbre decât ar arăta cifrele concrete. „Chiar dacă am luat măsuri de restricții, obiectivul nostru a fost să afectăm într-o măsură cât mai mică economia ca urmare a acestor măsuri de restricții. Orice activitate economică pentru care riscul de răspândire nu era mare am permis desfășurarea ei. (…) Nu s-au închis nici unul dintre șantiere. (…) De asemenea, am permis toate acele activități economice necesare pentru economie și a căror restricții ar fi putut afecta economia foarte grav. (…) Față de previziunile unor analiști privitor la căderea economică, lucrurile stau mai bine decât ne așteptam. Ne-am uitat inclusiv pe încasările la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor asigurărilor sociale (…) scăderile sunt mai mici decât previziunile care au fost făcute”, a susținut Orban.

Șeful Guvernului a dat exemple de măsuri luate de Cabinetul pe care îl conduce. „Pe lângă susținerea investițiilor, am încercat să luăm măsuri prin care să asigurăm cât mai multe lichidități în companii, aducerea la zi a rambursării TVA-ului. (…) Încercăm să ajungem aproape de zi pentru decontarea concediilor medicale. (…) Am ridicat plafonul de creditare pentru autoritățile locale (…) pentru a sprijini investițiile”, a mai afirmat premierul, de la Palatul Victoria.

sursa foto: Facebook/Guvernul României

Ultimele stiri

  • Drona lui Nicușor se dădea enigmatică
  • BREAKING NEWS: De ce se ascunde Toto Dumitrescu
  • Călin Georgescu și Horațiu Potra, trimiși în judecată. Ce acuzații li se aduc (surse)
  • Interviurile lui Nicușor Dan nu dau pe spate audiențele. Gâdea – Antena 3, doar pe locul 3
  • Asia Express – Emil Rengle & Alejandro iau imunitatea mare
  • Trump a semnat decretul de desfășurare a Gărzii Naționale în Memphis/„Vom rezolva asta, așa cum am făcut la Washington”
  • Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-o terasă din Piatra-Olt: nouă persoane rănite
  • Avertismentul liderului de sindicat: „Circulația metroului ar putea fi oprită din această cauză”/Se așteaptă soluții de la Guvernul Bolojan
  • Fostul ministru al Apărării, Gabriel Leș, reacție la gafele lui Moșteanu: Politica USR slăbește poziția României în fața partenerilor strategici
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version