Cauta

Lucrările de reabilitare din Constanţa au făcut o victimă: bărbat, găsit mort în groapă! (VIDEO)

Lucrările de reabilitare din Constanţa au făcut o victimă: bărbat, găsit mort în groapă! (VIDEO) - Ziarul National

Un bărbat a fost găsit decedat, luni 3 iulie, în apropierea parcului de la Gara CFR Constanța. La fața locului au ajuns polițiștii și criminaliștii care au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt împrejurările în care s-a petrecut tragedia.

Trupul neînsuflețit al victimei a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor ce au condus la deces.

Descoperire macabră în zona Parcului de la Gara CFR Constanța. O persoană, găsită decedată

În Constanţa, se reabilitează reţeaua termică

Din primele informații, bărbatul ar fi fost găsit într-un șanț săpat în zonă pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare.

În zona respectivă au loc lucrări pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea rețelelor termice primare / transport a energiei termice din municipiul Constanța – Etapa I”.

„Trupul neînsuflețit al victimei a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor ce au condus la deces”, a transmis IPJ Constanța.

La fața locului sunt polițiști și criminaliști care au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut tragedia.

Ultimele stiri

  • Superluna din decembrie luminează cerul: ultima apariție spectaculoasă a anului
  • BEC spune STOP: clipul cu Nicușor Dan și Drulă filmat la Cotroceni, declarat ILEGAL!
  • VIDEO Cum arată DN1 după ce s-a surpat la Comarnic. Va fi coșmar să mergi la munte de Sărbători
  • Alege ce citești
  • Miliardele Capitalei le-au luat mințile / „Dreapta” pierde indiferent cine câștigă
  • România, Grecia și Bulgaria își consolidează cooperarea în domeniul infrastructurii de transport
  • Demență totală. Guvernul scoate din piață toate soiurile de legume, fructe și cereale românești
  • Companiile Big Tech, noile Soviete
  • Trump și diplomația neconvențională
  • Cine stă, de fapt, în spatele lui Ciprian Ciucu! Operațiunea „Mama sunt eu”
  • Exit mobile version