AcasăNewsLovitura pentru agentiile de turism

Lovitura pentru agentiile de turism

Ministrul Dobre anunta schimbari importante pentru touroperatori

„Niciun pachet de servicii turistice nu se va putea vinde pentru o perioada mai mare de 12 luni”, a precizat ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, dupa discutiile privind cazul agentiei Omnia Turism.

Ministrul Dobre anunta schimbari importante pentru touroperatori

„Ne-am pus de acord, intr-un termen rezonabil, toate agentiile de turism vor trebui sa aiba obiect unic de activitate si nu vor mai putea avea alte obiecte de activitate, pentru ca lucreaza cu banii cetatenilor si nu lucreaza cu banii companiilor in mod direct si bineinteles sa se faca o auditare anuala a acestor companii”, a adaugat Dobre. Cazul Omnia Turism, a mai spus ministrul, pare unul “premeditat, tinand cont de faptul ca aceasta companie functiona foarte bine din toate punctele de vedere. Este o companie veche de peste 26 de ani, unde singurul moment in care a avut o pierdere financiara a fost in momentul crizei si a fost o suma foarte mica, de aproximativ 25.000 de lei”. La randul sau, Alin Burcea, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) a anuntat ca se va infiinta un fond de sprijin pentru turistii care au fost pagubiti cu peste 1.000 de euro in cazul Omnia Turism. Directia de Control a Ministerului Turismului a retras licenta de turism a agentiei si, alaturi de ANAF, vor fi verificate toate contractile incheiate de touroperator.

author avatar
Bogdan Borcea
182 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger