AcasăNewsLovitură năucitoare. Ministerul Agriculturii închide fermele de porci

Lovitură năucitoare. Ministerul Agriculturii închide fermele de porci

Prețurile prohibitive ale cărnii de porc, cauzate și de închiderea fermelor

Noul ministru al Agriculturii s-a apucat să închidă ce a mai rămas din fermele de porci românești, după cataclismul pestei porcine africane. Sub pretextul nerespectării unor norme de biosecuritate mai drastice ca la NASA, DSV-urile din teritoriu au început să ridice pe bandă rulantă autorizațiile fermelor, băgându-i în faliment pe crescătorii de porci.

Prețurile prohibitive ale cărnii de porc, cauzate și de închiderea fermelor

Industria cărnii de porc din România este la un pas de dispariție. Ministrul Agriculturii și noul președinte al ANSVSA au decis să lupte împotriva pestei porcine africane închizând, pur și simplu, fermele de porci care au mai supraviețuit. Astfel, au fost emise norme de biosecuritate pentru exploatațiile de animale de peste cinci capete, imposibil de respectat fără investiții de câteva zeci de mii de euro, și aproape imediat au fost trimise în control DSV-urile care au ridicat toate autorizațiile pentru cei care nu îndeplineau 100% aceste norme. ”Situația este dezastruoasă.În Satu Mare, tocmai au lichidat o fermă de porci cu 4.500 de capete, iar cei de la DSV fac controale peste controale și ridică toate autorizațiile. Ferma mea este în mijlocul câmpului, cu 250 de porci, este îngrădită, dar am avut un element lipsă de biosecuritate la garduri și mi-au ridicat autorizația. Deși tocmai am câștigat un proiect cu finanțare europeană, de 17.000 de euro, pe măsura prevenirii pestei porcine africane, și urma să primesc banii și să refac gardurile, dar nu-i interesează pe cei de la Direcția Sanitară Veterinară.Fără autorizație nu mai poți vinde animalele și intri în faliment. Iar aici, în Satu Mare, peste 90% din autorizații au fost revocate, și am înțeles că și în celelalte județe se procedează la fel. Sunt oameni care au 20-30 de animale și le țin în gospodărie, și au rămas și ei fără autorizații. Anul acesta vânzările, cel puțin la specia autohtonă Mangalița, au scăzut dramatic, cu 70%, pentru că oamenii nu mai îndrăznesc să cumpere porci din cauza controalelor cu Poliția care se tot anunță”, ne-a declarat dr.Lorant Veron, vicepreședintele Asociaţiei Crescătorilor de Suine Autohtone Mangaliţa şi Bazna (ACSAMB).

Investiții de peste 50.000 de euro pentru biosecuritate

Noile norme de biosecuritate îi obligă pe fermieri să investească sume uriașe, alternativa fiind ridicarea autorizațiilor. Reprezentanții asociațiilor crescătorilor de porci ne spun că nicio fermă nu îndeplinește noile condiții impuse de actualul ministru al Agriculturii. ”Trebuie luate măsuri în așa fel încât crescătorii să poată funcționa mai departe, nu să interzicem anumite lucruri dintr-o dată, fără să ne gândim ce consecințe vor fi. Noi ducem lipsă de porci pe piața internă, este criză și în Europa, iar asta a mărit foarte mult prețul la carnea de porc. Angajații direcțiilor sanitare veterinare s-au apucat să verifice toate fermele și impun respectarea 100% a noilor norme, dar nicio fermă nu îndeplinește 100% aceste condiții. Dacă îți interzice să livrezi animale pentru niște lucruri minore, asta înseamnă direct faliment.Ne tăiem craca de sub picioare fără să ne gândim ce urmări vor fi. O persoană care deține șase porci sau 10 porci n-o să investească 20.000 de euro într-o curte sau într-o gospodărie la țară. Pe mine, care am 200 de capete, m-au încadrat la nivel maxim de biosecuritate și ca să îndeplinesc toate cerințele mă costă cel puțin 50.000 de euro, cu sală de necropsie, cu gard, cu dezinfectoare și cu toate celelalte. Eu nu cred că normele acestea de biosecuritate atât de dure vin de la Uniunea Europeană, ci vin de la ai noștri. De exemplu, dacă ai 200 de porci te încadrează în aceeași categorie cu 20.000 de porci și nu cred că este același lucru”, ne-a mai precizat medicul veterinar Lorant Veron, vicepreședintele ACSAMB.

 

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
6.677 afisari

8 COMENTARII

  1. Romanu cand s-a vazut imparat ,intai pe tasu l-a spanzurat. Liber la importuri de miliarde de euro si sa vezi cum or sa creasca exportatorii pretul , cu cresterile de pret la buzunarul nostru ca noi nu mai avem suine. Pacat, mai bun ca porcul crescut la noi ,nu este altul.
    Nu vad nici un ajutor din partea statului ,ci mai degraba ,pe ei ,sa-i terminam ca nu mai au
    cu ce riposta.

  2. Asta imi aduce aminte de gripa aviara.Se omorau pasari pe capete desi nu erau toate fermele afectate.Si acum la fel.Se ridica avizele fara motiv?
    Ei, bine, e rost de plangere pentru abuz.

  3. Lasa-i, fir-ar ai dracului de tarani imputiti ca au votat cu ambele miini !
    Acum sa o suga sau sa ia topoarele si sa vina la Bucuresti sa-i spintece pe cei care le vor ”binele” !
    Ba taran roman, crapi, ma, fiindca esti inept, alcoolic, hot si pervers !

  4. Cand vrei sa distrugi o tara este suficient sa ai o turma de IDIOTI care n-au minte nici cat o gaina .Cand apare cate un focar in mod normal se instituie CARANTINA si se aplica procedurile cunoscute pas cu pas.Autoritatile de azi sunt formate din nepriceputi ,neaveniti ,impostori cu pregatire dubioasa si multi din clientela politica si pupincuristii care nu lipsesc din nici o structura.
    Intr-o tara normala ,civilizata in crescatoriile de animale nu intra cine vrea cand vrea si nici nu sunt hranite la voia intimplarii ,nici adapate din sant or din garla.
    CRIMINALITATEA ECONOMICA A DEVENIT O PROFESIE SI MULTE FIRME ISI FAC LOC PE PIATA SABOTIND PRIN ORCE MIJLOACE ORCE CONCURENT .Romania o colonie lasata de izbeliste este poligonul de experimentare al celor fara de lege ,pesta porcina a fost adusa intentionat si raspandita cu
    buna stiinta pentru a falimenta orce producator de carne de porc si implicit agricultura romaneasca. IDIOTII ,PROSTII SUNT asa zisii guvernatori de 30 de ani fac jocul orcui lasand tara la cheremul criminalilor economici ,ati distrus institute de cercetare ,laboratoare de specialitate,centre de reproductie ,ati destructurat activitatea sanitar-veterinara ,ati desfiintat sistemul de carantina ,ati desfiintat controalele de calitate la intrarea in tara iar rezultatele se vad .Odata cu intrarea in UE pentru Romania a inceput haosul total si dezastrul pentru orce producator roman indiferent ca vorbim de
    lapte or branza fie ca vorbim de fier beton de toate s-a ales praful .

  5. Deci nu exista antidot la pesta porcina oficial, dar limbricii cu PENE-LE impun masuri de biosecuritate!!! Culegerea mistretilor morti de cine tzine, bai ministerialilor?????? N-ati investit nimic, doar executati orbeste si proteste ordine primite de la ambasadele criminalilor internationali, care au spoliat Mapamondul o istorie intreaga! Si mai faceti pe desteptii?

  6. Luați-I, bă, în furci pe cei care vă batjocoresc. Romania a ajuns zdreanța Europei, când are capacitate să hrănească, lejereanu, peste 80 de milioane? Duceți-vă, bă, peste analfabeții și trântorii de la Cotroceni, Guvdrn și Parlament, indiferent din ce partide fac parte! Pe ei și pe mama lor, români, altminteri va fi rău de nou și mama noastră. La oase cu nenorociții din politică!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger