Cauta

Locuință din Capitală, ținta unor hoți. Paguba: 60.000 de euro. Două persoane, reținute

Locuință din Capitală, ținta unor hoți. Paguba: 60.000 de euro. Două persoane, reținute (sursa foto: Facebook)

Doi bărbați au fost reținuți, în cazul unei spargeri date într-un imobil din Capitală. Paguba produsă în acest caz nu este deloc de trecut cu vederea, dat fiind faptul că, din câte au anunțat polițiștii, ar fi vorba de nu mai puțin de 60.000 de euro. Ar fi fost furat inclusiv un ceas de lux.

În primă fază s-a aflat despre faptul că miercuri s-au făcut percheziții domiciliare în București și în judeţul Ilfov, vizați fiind cei doi bărbați bănuiți că ar fi furat bijuterii dintr-o locuință aflată în sectorului 2 al Capitalei.

Cei doi suspecți, în vârstă de 34 și, respectiv, 40 de ani au fost duși apoi la audieri, în cazul lor fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, anunță, joi, reprezentanții Poliției Capitalei.

Când s-a dat spargerea

S-au dat detalii și cu privire la momentul la care a avut loc incidentul anchetat de oamenii legii. Lovitura s-a dat la finele lunii trecute. ”În urma probatoriului administrat, în sarcina acestora s-a stabilit că, la data de 29 martie a.c., cei doi bărbați, prin escaladarea gardului, ar fi pătruns în curtea unui imobil din sectorul 2, și ulterior în locuință, de unde ar fi sustras o sumă de bani, bijuterii și un ceas bărbătesc de lux, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 60.000 de euro”, se mai precizează în comunicatul Poliției.

Din câte au mai transmis oamenii legii, cercetările în cazul de față vizează infracțiunea de furt calificat și vor fi derulate și în continuare, sub supravegherea de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Ultimele stiri

  • Ursula cu Piper(ea) 
  • Să zicem NU TVA-ului! 
  • Salarii mici în România: condamnarea tinerilor la umilință pe viață
  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Angajații de la casele de pensii au început protestele. „Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un privilegiu”
  • Exit mobile version