AcasăNewsLiviu Dragnea, martorul cheie în dosarul lui Zgonea

Liviu Dragnea, martorul cheie în dosarul lui Zgonea

 

Liviu Dragnea a părăsit, ieri, pentru prima dată de la încarcerare, penitenciarul Rahova, pentru câteva ore.  Mai bine de o oră, fostul președinte al Camerei Deputaților a fost audiat la Tribunalul București în dosarul deputatului Zgonea, în care Dragnea a fost martor.

Este vorba despre speța din instanță în care Valeriu Zgonea este acuzat de trafic de influență. Ședința nu a fost însă publică. Dragnea s-a închinat în boxa martorilor, dar a primit și un regim special. A fost adus fără cătușe la instanță. Fostul lider PSD a fost îmbrăcat într-un costum bleumarin, cămașă albă și cravată, purtând și ochelari de vedere. Tot ca martor în dosar a fost citat și fostul premier Victor Ponta, însă acesta nu s-a prezentat. Amintim că la începutul anului trecut, Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, după ce ar fi intervenit pentru numirea unui secretar de stat. El este acuzat de procurori că în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când era președinte al Camerei Deputaților și totodată vicepreședinte PSD, ar fi acceptat promisiunea lui Dobrică Dumitru, pe atunci consilier județean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcționari publici și a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcție publică o rudă de-a acestuia.

author avatar
Ramona Feraru
224 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger