Cauta

Litoralul românesc, golit de prognozele înfricoșătoare ale ANM

Hotelierii și-au pierdut jumătate din turiști în această perioadă, din cauza prognozelor alarmiste care nu s-au adeverit, susține deputatul de Constanța Marius Titus Dobre. Acesta acuză Administrația Națională de Meteorologie  de faptul că nu pot da o prognoză aproape de realitate nici măcar pe trei zile.

Speriați de ciclon românii și au anulat plecările

Deputatul constănțean Marius Titus Dobre s-a arătat extrem de indignat față de declarațiile de joia trecută la posturile TV ale directorului Administrației Naționale de Meteorologie, care, pe fondul dezastrului din Grecia, au reușit să-i sperie pe turiști. ”ANM, de-a lungul timpului, venea și spunea prin luna august că o să avem o iarnă grea, o nenorocire și atunci se făceau stocuri uriașe de combustibili și venea iarna ușoară, iar noi rămâneam cu ele. Acum, după ce directorul ANM a anunțat vreme instabilă și prăpăd, foarte mulți turiști și-au anulat rezervările, nu numai pe weekend, ci și cele de vacanțe. Am vrut și eu să văd în acest weekend ce se întâmplă pe Litoral, din moment ce spui pe toate posturile că ar putea să vină la noi ciclonul din Grecia, și nu a căzut o frunză, nu a bătut vântul, nu a plouat. Nu este normal, sunt investitori, au contracte în derulare. Hotelierii mi-au spus că în vârf de sezon s-au trezit cu jumătate de turiști mai puțini ca în aceeași perioadă a anului trecut. Totuși, trebuie să vorbim, cât de cât, și pe o chestiune de exactitate. Dacă nici măcar pe 24 de ore nu poți aproxima cam ce se întâmplă, înseamnă că avem o problemă. Dacă faci declarații seara și nu se adeveresc a doua zi, e grav. Același lucru s-a întâmplat și în zona montană, lumea nu s-a mai dus de teamă că vine urgia”, ne-a precizat deputatul Marius Titus Dobre.

Ciclonul s-a răzgândit

Adevărul este că declarațiile de joi ale directorului ANM au fost alarmiste, dar destul de rezervate, folosind cuvinte ca ”e prematur să ne pronunțăm dacă va veni ciclonul din Grecia”, dar că, dacă va veni, vom emite o avertizare. ”În România, prognoza meteorologică indică un grad de stabilitate atmosferică în special pentru partea de centru, vest și zona de munte a țării noastre în cursul zilei de sâmbătă. Acest sistem frontal cu deplasare spre partea de est, aduce duminică un grad de instabilitate în cea mai mare parte a țării. În funcție de poziționarea nucleului ciclonului vom monitoriza situația, cu siguranță pe parcursul dimineții de sâmbătă dacă modelele își vor păstra din perspectiva structurii și poziționării acestui ciclon în zona țării noastre care să aducă fenome meteorologice severe, vom emite o avertizare generală”, declarat joi seara directorul ANM, Elena Mateescu. Cert este că, având imaginile ciclonului din Grecia care a ucis doi români, orice referire la acest fenomen meteo era de ajuns pentru a-i determina pe oameni să-și anuleze vacanțele sau weekendurile petrecute la mare sau la munte. Spre surprinderea lor, românii au constatat însă că apocalipsa nu a venit, că vremea a fost superbă pe Litoral și că ei au pierdut doar banii dați pentru rezervări.

Ultimele stiri

  • Haaland de Catalunya…100 de milioane pe masă!
  • Europenii rămân fără medicamente?
  • UPDATE. Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, rezultat POZITIV la un test rapid pentru marijuana – VIDEO
  • Arme din SUA pentru Ucraina. Cine plătește 3,6 miliarde de dolari
  • Destrămarea Occidentului
  • Preotul Visarion Alexa a aflat decizia definitivă a instanței. Ce au hotărât magistrații CAB în cazul său
  • Ce se întâmplă dacă Rusia invadează Marea Baltică? Un joc video oferă răspunsuri
  • Cum emoțiile negative influențează sănătatea intestinală prin axa creier–intestin
  • VIDEO. Cântăreață de muzică populară, acuzată că ar fi furat dintr-un magazin. Reacția solistei: „La poliție s-a râs”/Cum a încercat să explice toată situația
  • Leo Americanu’
  • Exit mobile version