AcasăNews”Lista albă” a celor mai buni contribuabili

”Lista albă” a celor mai buni contribuabili

ANAF a făcut de-a lungul timpului dosare grele celor care nu erau la zi cu plata datoriilor către stat.

Doar că, de ieri, inspectorii fiscali s-au gândit să pună la dispoziție și o ”listă albă” a societăților care nu sunt restante. Adică a firmelor și patronilor care sunt cei „mai buni” contribuabili. Documentul este la un pas de a deveni realitate. Pe de altă parte, cei mai buni platnci vor avea  și anumite facilități, susțin unele surse. Astfel, ANAF a publicat pe site-ul insituţiei un plan de măsuri ce prevede eficientizarea colectării veniturilor la Bugetul General Consolidat,  care prevede o „listă albă” ce este foarte aproape de implementare, conform declaraţiilor recente ale şefei Agenţiei, Mirela Călugăreanu. În acest fel, vor fi implementate următoarele măsuri:

*Stabilirea criteriilor pentru definirea profilului contribuabilului ca “bun plătitor”

*Stabilirea categoriilor de facilităţi ce pot fi acordate categoriei de contribuabili buni plătitori

*Realizarea unui studiu de impact cu privire la acordarea facilităţilor fiscale la plata obligaţiior fiscale pentru bunii plătitori

Proiectul trebuie lansat în dezbatere publică, aprobat de Guvern şi publicat în Monitorul Oficial.

author avatar
Ramona Feraru
86 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger