AcasăNewsLinia tramvaiului 41 se suspenda doua zile. Ce solutie au bucurestenii

Linia tramvaiului 41 se suspenda doua zile. Ce solutie au bucurestenii

O informatie pe care locuitorii Capitalei care folosesc „metroul usor”, cum mai este cunoscut poate cel mai folosit mijloc de transport in comun de suprafata, e bine sa o aiba in vedere indica faptul ca in week-end-ul ce vine tramvaiele 41 nu vor circula.

Decizia, aplicabila in perioada 25-26 august, a fost luata de reprezentantii Regiei de Transport Bucuresti pentru a se putea face lucrari de revizie pe linia amintita. Din cate s-a anuntat joi, in cele doua zile in care tramvaiele 41 nu vor circula, angajatii cu atributii de mentenanta vor face lucrari atat la calea de rulare a tramvaielor, cat si la reteaua electrica de contact, dar si la peroanele pe care asteapta pasagerii tramvaiele.

In tot acest timp, calatorii vor fi preluati de autobuzele liniei naveta 641 – folosita de obicei in situatii in care tramvaiele 41 nu pot rula -care vor circula intre Piata Presei Libere si terminalul Ghencea.

RATB anunta ca autobuzele vor opri astfel:

Pe sensul catre terminalul „Ghencea”:

– pe Bd. Marasti, in statiile ,,Oprire”, amplasate in zona Institutului de Agronomie si dupa intersectia cu Str. Alexandru Constantinescu;

– pe Str. Turda, in statiile ,,Oprire”, amplasate dupa intersectia cu Bd. Ion Mihalache, respectiv inainte de Pasajul Grant;

– pe Sos. Crangasi si Str. Virtutii, in statiile liniei 178, precum si in noua statie ,,Oprire”, inainte de Bd. Uverturii;

– pe Str. Brasov, in statiile liniilor 105, 173 si 221, precum si in noua statie ,,Oprire”, situata dupa intersectia cu Bd. Timisoara;

– in terminalul Ghencea, in statiile liniei 221

Pe sensul catre terminalul ,,Piata Presei Libere”:

– pe Str. Brasov, in statiile liniilor 105, 173 si 221, precum si in noile statii ,,Oprire”, situate dupa intersectia cu Drumul Taberei – ramura de nord, respectiv inainte de Bd. Timisoara;

– pe Str. Virtutii, in noua statie ,,Oprire”, amplasata dupa intersectia cu Bd. Uverturii, apoi in statiile liniei 178;

– pe Sos. Crangasi, in statiile liniei 178;

– pe Str. Turda, in noua statie ,,Oprire”, amplasata dupa Pasajul Grant;

– pe Bd. Maresal Alexandru Averescu, in noua statie ,,Oprire”, amplasata dupa intersectia cu Bd. Ion Mihalache;

– pe Bd. Marasti, in noua statie ,,Oprire”, amplasata dupa intersectia cu Str. Alexandru Constantinescu, apoi in statiile liniei 330;

– in terminalul Piata Presei Libere, in statiile liniei 449.

author avatar
Cristina Stefan
258 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger