AcasăNewsLiga Araba suspenda Siria si cere sanctiuni impotriva acesteia

Liga Araba suspenda Siria si cere sanctiuni impotriva acesteia

Liga Araba a decis sa suspende Siria si a cerut sanctiuni impotriva Damascului, facand apel la opozitie sa vina la sediul sau din Cairo pentru a discuta despre „tranzitie”.

Optsprezece dintre cei 22 de membri ai Ligii Arabe au votat in favoarea unui apel catre toti liderii opozitiei „sa convina asupra unui proiect unic pentru gestionarea viitoarei tranzitii a Siriei”, a explicat in cadrul unei conferinte de presa Hamad ben Jassem al-Thani, care a prezidat sambata reuniunea Ligii Arabe privind Siria.

El a precizat ca institutia panaraba vrea sa se intalneasca cu liderii tuturor curentelor de opozitiei timp de trei zile la Cairo, pentru a putea discuta pe acest subiect. Suspendarea aderarii Siriei la Liga Araba este una dintre principalele revendicari ale opozitiei siriene, ai carei lideri s-au succedat la Cairo in ultimele zile pentru a se intalni cu Nabil al-Arabi, secretarul general al Ligii Arabe.

Ministrii arabi au cerut, de asemenea, retragerea ambasadorilor arabi la Damasc, a declarat oficialul din Qatar, care s-a exprimat la incheierea unei reuniuni ministeriale consacrate masurilor impotriva Damascului, care a acceptat in urma cu zece zile un plan de iesire de criza propus de Liga, fara sa-l aplice insa. Dupa acest acord, reprimarea revoltei populare fara precedent impotriva regimului, care potrivit ONU s-a soldat cu peste 3.500 de morti de la jumatatea lui martie, nu a scazut in intensitate.

author avatar
Ciprian Purice
150 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger