Ca reactie la decizia ministrului delegat pentru Afaceri Europene de a parasi fotoliul pe care il ocupa, cu mai putin de doua luni inainte ca Romania sa preia presedintia Consiliului UE, liderul PMP a adresat un mesaj public colegilor sai din fruntea formatiunilor din Opozitie – PNL si USR- cerand urgentarea depunerii unui demers care ar putea duce la caderea Cabinetului Dancila – motiunea de cenzura.
Iata mesajul transmis de catre Eugen Tomac, in aceasta dupa-amiaza, via Facebook, dupa ce in cursul zilei s-a aflat despre intentia lui Negrescu de a parasi Executivul condus de Viorica Dancila:
„A demisionat ministrul 20 19
Domnule Presedinte Orban,
Domnule Presedinte Barna,
A demisionat ministrul responsabil de pregatirea Presedintiei Consiliului Uniunii Europene de la 1 Ianuarie. Demisia ministrului Negrescu demonstreaza ca Guvernul Dancila nu este pregatit sa preia Presedintia rotativa a UE.
Haideti sa depunem odata motiunea de cenzura! Daca nu acum, atunci cand si pentru ce?”