Trei federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar şi universitar îi cer preşedintelui Nicuşor Dan să nu promulge Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare în forma asumată în faţa Parlamentului de către Guvernul condus de Ilie Bolojan, considerând că, dacă ele vor fi puse în practică, vor „afecta grav” atât angajaţii, cât şi beneficiarii educaţiei. Adică atât cadrele didactice, cât și elevii și studenții. „Domnule Preşedinte, nu fiţi părtaş la distrugerea învăţământului românesc!” – sună apelul comun transmis de către liderii sindicali din Educaţie.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER” îi solicită preşedintelui Nicuşor Dan să nu promulge Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare în forma asumată în faţa Parlamentului României de către Guvern.
„Măsurile în domeniul învăţământului preuniversitar şi superior stabilite de Executiv, dacă vor fi puse în practică, vor afecta grav atât angajaţii, cât şi beneficiarii educaţiei. În susţinerea demersului nostru este şi răspunsul pentru mass-media dat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei – singura instituţie publică având ca atribuţii cercetarea, dezvoltarea şi inovarea în educaţie, pentru cunoaşterea şi înţelegerea contextelor, fenomenelor şi proceselor educaţionale, în vederea fundamentării deciziilor de politici publice în domeniul educaţiei, pe baza datelor de cercetare”, menționează cele trei federaţii sindicale într-un comunicat de presă.
Potrivit acestora, răspunsul la care fac referire arată „exact” ceea ce au susţinut şi sindicaliştii din învăţământ. Astfel, liderii sindicali susţin că actuala normă didactică de predare este la nivelul mediu al UE şi „nicidecum în mod diversionist «cea mai mică», aşa cum a afirmat public ministrul Educaţiei, Daniel David, iar, prin majorarea normei didactice cu două ore, România se va plasa peste media înregistrată la nivel european”.
Tototdată, susţin sindicaliştii, „creşterea numărului de elevi la clasă va aduce deservicii atât actului didactic, cât şi beneficiarilor primari ai educaţiei”, iar aglomerarea claselor va duce la o scădere a rezultatelor elevilor, inclusiv la evaluările internaţionale, aşa cum rezultă şi din studiile internaţionale TIMSS şi PIRLS.
„Având în vedere cele prezentate mai sus, considerăm că este obligatoriu ca Preşedintele României să retrimită Parlamentului Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare şi să solicite eliminarea articolelor care vor afecta grav sistemul educaţional pe termen lung. Sperăm ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, măsurile contra educaţiei să fie stopate”, se mai arată în comunicatul citat.
Vineri, 25 iulie 2025, de la ora 11.00, o delegaţie a celor trei federaţii sindicale vor depune şi un material în acest sens la preşedintele României.
Comunicatul este semnat de preşedinţii celor trei federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar şi universitar, respectiv Simion Hăncescu, Marius Nistor şi Anton Hadăr.
distrugerea invatamantului nu se face prin reduceri bugetare ci prin calitatea proasta a educatiei si a profesorilor care scot analfabeti pe banda rulanta .impuneti criterii de performanta nu-i mai platiti pe toti la fel