Cauta

Liber la mare. Românii vor avea vreme de vară, în acest weekend, pe litoral. Veste de la ANM

Vadu

ANM a emis prognoza meteo pentru sâmbătă, 23 septembrie 2023. Vremea va fi călduroasă, aproape de pragul caniculei. Sunt posibile ploi local, spre seara.

Temperaturile maxime se vor situa între 25 și 35 de grade Celsius, iar cele minime între 13 și 22 de grade Celsius.

Merge o escapadă la malul mării

Florinela Georgescu, de la ANM, a anunţat că va fi o vreme excelentă pe litoral.

„Avem un scurt episod cu temperaturi deosebit de ridicate pentru ultima decadă a lunii septembrie. Mâine, îndeosebi, în partea de sud a țării, maxime între 34 și 36 de grade poate chiar 37 de grade izolat, în sudul Munteniei.

Este adevărat că deși după-amiezele zilelor de azi și mâine vor fi deosebit de calde, totuși durata cu temperaturile acestea ridicate va fi mult redusă față de o lună de vară. Este foarte cald, dar de toamnă.

Chiar și așa, suntem cu maximele cu peste 10 grade față de normalul perioadei. Destul de cald va fi și pe parcursul nopților, urmând ca minimele nopților să se încadreze între 12 și 16, 17 grade în sud, chiar 20 de grade în zona litorală.

De altfel, pentru acest weekend, va fi foarte frumos și bun de mers la mare, pentru că și apa mării are o temperatură plăcută, în jurul a 22 de grade”, a declarat directoarea din ANM.

În Capitală, vremea va fi caldă

În Capitală, vremea va fi extrem de călduroasă, iar indicele UV va fi de 5 din 11. Vântul va sufla variabil, temperatura maximă va fi de 35 de grade Celsius, iar cea minimă de 18 grade Celsius.

Cerul va fi în mare parte senin, vremea va fi foarte călduroasă, iar indicele UV va fi de 5 din 11. Temperatura maximă va fi de 27 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 20 de grade Celsius. Apa mării va avea 24 de grade.

Cerul va fi în mare parte senin, vântul va sufla variabil, iar indicele UV va fi de 5 din 11. Temperatura maximă va fi de 25 de grade Celsius, iar cea minimă de 14 grade Celsius.

Ultimele stiri

  • Au „bifat” un record de întârziere! Un tren CFR Călători a „reușit” să parcurgă 80 de kilometri în peste 12 ore
  • Reforma Statului începe cu noi!
  • Accident grav în Bihor. Trei oameni au murit în urma impactului devastator dintre o autoutilitară și un autoturism
  • AUR anunţă că atacă la CCR patru proiecte de lege pe care Executivul Bolojan şi-a angajat răspunderea în Parlament: „Guvernul a ales să calce în picioare Constituţia”
  • UPDATE: Mii de cadre didactice, în Piața Victoriei la PROTEST. S-a strigat „demisia”/Profesorii au pornit în marș spre Cotroceni – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 8 septembrie 2025 – Este o zi bună pentru a începe noi proiecte profesionale
  • Alege ce citești
  • Duminica moțiunilor
  • Dosarul FBI care sperie România: rețeaua soroșistă și tiparul influențării alegerilor!
  • Exit mobile version