AcasăNewsLia Savonea, șefa CSM, reacție privind Raportul GRECO: erori factuale evidente

Lia Savonea, șefa CSM, reacție privind Raportul GRECO: erori factuale evidente

De la vârful Consiliului Superior al Magistraturii s-a făcut public un mesaj, cu trimitere la comentariile apărute după ce Ministerul Justiției a făcut publice, în cursul zilei precedente, Rapoartele GRECO despre România.

Lia Savonea atrage atenția asupra faptului că e nevoie să existe o abordare obiectivă și o dezbatere nu doar de suprafață în cazul de față și că la CSM va fi analizat raportul, „sub toate aspectele, inclusiv al celor ce conţin erori factuale evidente”.

Redăm în cele ce urmează, integral, mesajul șefei CSM:

„Pe fondul amplificării dezbaterilor publice şi multiplicării mesajelor, inclusiv imperative, lansate după publicarea Raportului GRECO, referitoare la instituţii din cadrul Autorităţii Judecătoreşti, în calitate de Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii înţeleg să fac un apel la o abordare echilibrată, calmă şi obiectivă a situaţiei, cu argumente legale şi de natură tehnică.

Organizarea judiciară şi buna funcţionare a sistemului de justiţie implică, cu necesitate, o analiză complexă în cadrul instituţional bine determinat de lege, abstras de orice context cu potenţial politic şi de orice interpretare trunchiată ori neadevărată a realităţii.

Reiterez, pe această cale, nevoia unei dezbateri profunde şi nu doar de suprafaţă, cu atât mai mult cu cât Consiliul Superior al Magistraturii va analiza, aşa cum a făcut-o şi cu prilejul publicării altor rapoarte, cum ar fi cel al Comisiei de la Veneţia sau raportul MCV, şi prezentul Raport GRECO, sub toate aspectele, inclusiv al celor ce conţin erori factuale evidente.

O astfel de analiză se impune cu atât mai mult cu cât pe masa Consiliului se află în aşteptare pentru a fi dezbătute şi alte lucrări aflate în conexiune cu dezideratul asigurării unei justiţii care trebuie să funcţioneze la standarde europene.

Fără a ne îndepărta de la valorile, principiile şi de la obligaţiile ce ne revin în calitate de stat membru al Uniunii Europene, consider că, în egală măsură, realităţile din justiţia noastră relevate în ultima vreme nu pot fi nici acestea ignorate ori bagatelizate.

În calitate de Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii doresc să atrag atenţia, pe această cale, asupra riscului îndepărtării de la dezideratul respectării independenţei justiţiei pe care, desi o parte însemnată a scenei publice îl clamează, ajunge să fie disonantă cu înseşi principiile pe care le afirmă. Totodată, problemele reale din justiţie şi care merită, cu adevărat, o dezbatere serioasă par marginalizate, în detrimentul cetăţenilor ca beneficiari ai actului de justiţie.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii”

193 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger