AcasăNewsLegea privind abrogarea recursului compensatoriu a fost promulgată

Legea privind abrogarea recursului compensatoriu a fost promulgată

Președintele Iohannis a semnat, joi, mai multe decrete, între ele și pe cel de promulgare a legii de abrogare a recursului compensatoriu.

Inițiativa legislativă a fost votată la începutul acestei luni, pe 4 decembrie mai exact, în Camera Deputaților, for decizional. Ca urmare, actul normativ a ajuns pe masa președintelui. Iar în prima parte a zilei de 19 decembrie, Klaus Iohannis a semnat acest decret „privind promulgarea Legii de abrogare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, de modificare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (PL-x 281/18.06.2019)”, din câte s-a anunțat de la Cotroceni.

134 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger