AcasăNewsLegea ”Alexandra Măceșanu”, o șansă pentru cei dispăruți fără urmă

Legea ”Alexandra Măceșanu”, o șansă pentru cei dispăruți fără urmă

La Inspectoratul Județean de Poliție Olt sunt raportate 50 de persoane dispărute

Proiectul de lege privind căutarea persoanelor dispărute, care ar trebui să poarte numele Alexandrei Măceșanu, ar putea urni autoritățile pentru căutarea sutelor de români, minori, tineri și adulți, dispăruți de pe fața pământului. Actul normativ îi obligă pe polițiști să reevalueze toate dosarele de acest gen și să reia căutările.

La Inspectoratul Județean de Poliție Olt sunt raportate 50 de persoane dispărute

Potrivit noului proiect de lege, inițiat de Ministerul de Interne, procurorii și organele de poliție vor avea obligația de a reevalua periodic, cel puțin o dată la trei luni, datele și informațiile din dosarele disparițiilor și de a stabili activitățile ce urmează a fi desfășurate în continuare. ”Dacă persoana nu a fost găsită în termen de 5 ani de la data dispariției, iar activitățile investigative și de căutare au fost epuizate, dosarul dispariției se trece în evidența pasivă. În cazul în care persoana dispărută este minor, trecerea în evidența pasivă, în condițiile prezentului alineat, se face doar după trecerea unui termen de 5 ani de la împlinirea de către aceasta a vârstei de 18 ani. În situația trecerii dosarului în evidența pasivă, semnalările din bazele de date create în scopul găsirii persoanei dispărute rămân active”, se arată în proiectul de act normativ. Dosarul poate fi redeschis atunci când sunt obținute noi date și informații care pot conduce la găsirea persoanei dispărute. Clasarea dosarului se va face doar atunci când persoana dispărută a fost găsită, în viață sau decedată, în cazul în care a rămas definitivă hotărârea judecătorească de declarare a morții persoanei dispărute, precum și după trecerea unei perioade de 20 de ani de la dispariție.

Ro-Alert, folosit și pentru dispariții

Proiectul legislativ aduce o noutate extrem de interesantă, aceea a folosirii sistemului Ro-Alert pentru a transmite mesaje privind răpirea sau dispariția minorilor, dar și persoanelor adulte care s-ar afla în situații de risc. Alerta răpire copil este introdusă și ea în legislație, după ce se face precizarea șocantă că mecanismul este funcțional și în prezent, în condițiile în care acesta nu a fost utilizat nici măcar o dată de la apariția sa în 2011. ”Acest mecanism este funcțional și în  prezent, fiind dezvoltat în parteneriat de către Poliția Română, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, alte instituții ale statului, precum și  organizații neguvernamentale și persoane juridice din diferite sfere de activitate. Proiectul  propune valorizarea bunelor practici în domeniu și simplificarea  procedurii de adeziune la acest mecanism, pentru a facilita implicarea unui număr cât mai mare de persoane interesate și atragerea unor resurse sporite”, se precizează în expunerea de motive a proiectului de lege. Legea, care acordă foarte multe permisiuni organelor de poliție, inclusiv cea de urmărire a mijloacelor electronice de comunicare, în cazul unor dispariții, va intra în vigoare la patru luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Singurele prevederi care au aplicabilitate imediată sunt încheierea protocoalelor pentru utilizarea în cazul dispariției a sistemului Ro-Alert și suplimentarea efectivelor de polițiști necesare pentru constituirea structurilor specializate privind căutarea persoanelor dispărute.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.093 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger