Cauta

Lavrov: „SUA vor un summit Obama-Putin in mai!”

SUA doresc organizarea unui summit in mai intre seful de stat american Barack Obama si presedintele ales al Rusiei, actualul premier Vladimir Putin, a declarat vineri ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

„Presedintele Putin, dupa investirea sa (pe 7 mai), va confirma participarea la summitul G8 de la Camp David, Maryland, care va avea loc in mai”, a afirmat Serghei Lavrov, la revenirea din SUA, relateaza agentiile ruse de presa.

„Americanii vor un summit ruso-american separat, autonom”, a adaugat el. Dupa o relansare a relatiilor in 2009, imediat dupa venirea lui Barack Obama si a lui Dmitri Medvedev la putere, Washingtonul si Moscova au asistat la o deteriorare a raporturilor in special din cauza proiectului privind sistemul american de aparare antiracheta in Europa.

„Niciun acord intre Rusia si SUA vizand scutul antiracheta nu se contureaza”, a spus, de altfel, Lavrov, adaugand ca secretarul de stat american, Hillary Clinton, va veni in Rusia la finele lunii iunie.

In privinta scutului, Obama si Medvedev au fost surprinsi de presa cu microfoanele deschise, la sfarsitul lunii martie, in marja unui summit la Seul. Jurnalistii l-au putut auzi pe liderul american spunand ca va avea „mai multa flexibilitate”, daca va fi reales in noiembrie, afirmatii care au starnit furia opozitiei republicane.

O alta sursa de tensiune a fost acuzatia Moscovei ca SUA finanteaza si sustine miscarile de protest fara precedent fata de regimul lui Vladimir Putin, incepute in decembrie 2011, dupa legislativele marcate de fraude masive, potrivit observatorilor internationali si opozitiei ruse.

Putin, sef al guvernului de patru ani, a fost ales presedinte pe 4 martie, urmand sa-si preia atributiile pe 7 mai.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version