AcasăNewsLaszlo Tokes demisioneaza din UDMR reclamand ca aici sunt interese obscure de...

Laszlo Tokes demisioneaza din UDMR reclamand ca aici sunt interese obscure de partid

Laszlo Tokes

Laszlo Tokes isi anunta demisia din UDMR, reclamand pozitia permisiva a Uniunii privind investitia de la Rosia Montana, comportamentul unor deputati UDMR ce incearca sa zadarniceasca activitatea ANI, participarea UDMR la guvernare de dragul puterii si „practica bazata pe interese obscure de partid”.

Laszlo Tokes

Intr-un comunicat de presa transmis luni dimineata, europarlamentarul Laszlo Tokes afirma ca, in calitate de initiator al deciziei Parlamentului European de a interzice mineritul pe baza de cianuri, nu poate accepta „pozitia permisiva” a UDMR cu privire la investitia de la Rosia Montana, „investitie pe care o chiar sprijina”.

„Pentru mine a devenit o problema din ce in ce mai stanjenitoare sa raspund, pe holurile Parlamentului din Bruxelles, intrebarilor unor colegi ingrijorati care doresc sa afle acum, totusi, ce se intampla in Romania. Nu prea pot sa spun nici ca firma canadiana ne-a cumparat ministrii…”, arata Tokes.

El mai spune ca unul dintre motivele pentru care Romania, care a aderat in 2007 la Uniunea Europeana, nu a fost nici acum acceptata in Spatiul Schengen este „coruptia atotcuprinzatoare”.

„Este o situatie inacceptabila nu doar pentru mine, ci si pentru intreaga noastra comunitate maghiara din Transilvania, rusinata de comportamentul unor deputati UDMR care depun toate eforturile pentru a zadarnici activitatea Agentiei Nationale de Integritate (ANI) de verificare a averilor demnitarilor sau pe cea a procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie”, mai spune Laszlo Tokes.

El mai arata ca nu a fost de acord niciodata cu participarea UDMR la guvernare neconditionat, „doar de dragul puterii”.

„Motivati de setea de putere, liderii UDMR au sacrificat universitatea noastra de stat maghiara, au preschimbat dezideratul autonomiei in posturi de directori si prefecti si sunt pregatiti sa dea, pe bani marunti, comorile naturale ale Ardealului. Fiind la guvernare de atata timp, poarta o buna parte din responsabilitate pentru falimentarea tarii, iar nota de plata au lasat-o in carca poporului: in loc de creare de locuri de munca am primit masuri de austeritate si doar un imprumut extern de peste 30 de miliarde de euro mentine Romania pe linia de plutire”, mai sustine europarlamentarul.

Totodata, el respinge practica UDMR „bazata pe interese obscure de partid, de excludere si de dezbinare a comunitatii maghiare din Romania”.

„Dupa ce a pus mana pe toate fondurile publice destinate comunitatii si apoi le-a distribuit aproape in exclusivitate pentru finantarea propriilor interese, in 2012 UDMR a ajuns sa puna arbitrar monopol partinic si pe sarbatorile noastre nationale, pe statuile noastre si pe locurile noastre simbolice. Am convingerea ca nu maghiarii din Transilvania exista datorita UDMR, ci fix invers: atat partidele noastre maghiare din Transilvania, cat si demnitarii lor alesi trebuie sa slujeasca intotdeauna intreaga comunitate”, adauga europarlamentarul Laszlo Tokes.

Laszlo Tokes a fost fondator al Uniunii Democrate Maghiare din Romania, presedintele de onoare al acesteia din 1990 pana in 2003, cand a fost desfiintata aceasta functue, apoi membru al filialei din Timis a UDMR.

author avatar
Ciprian Purice
152 afisari

6 COMENTARII

  1. Domnule Tokes, nu inteleg de ce vreti sa interziceti mineritul cu cianuri, cand (oricine poate verifica) este cea mai moderna metoda de extractie a aurului si cea mai utilizata. De ce tocmai Romania sa nu aiba minerit de ultima generatie?

  2. Tot respectul pentru dl. Tokes, un om cerebral cu o gandire sanatoasa. Mineritul pe baza de cianuri si exploatarea gazelor de sist trebuiesc interzise in Romania, trebuie sa avem mare grija la ce vom lasa urmasilor nostri. Toti suntem traitori ai acestui pamant, trebuie sa ne gandim la binele comun si sa nu ne mai lasam pacaliti de aceste false conflicte interetnice pe care le genereaza politicienii pentru a ne distrage atentia de la alte fapte grave pe care acestia le comit. NU trebuie inceput mineritul la Rosia Montana pentru ca asa vrea presedintele Traian Basescu si a lui clica.Romani, haideti sa ne trezim si sa oprim acest genocid o data pentru totdeauna!

  3. DL.Laszlo Tokes,are perfecta dreptate,gigantul proiect canadian,bazat pe cianuri,nu are cautare,nici un stat democratic din lume nu accepta in tara sa un risc major,cu urmari incalculabile,nici lumea a treia,nu vrea sa cada intr-o plasa intinsa cu atata dibacie.Asa cum presedintele Traian Basescu a declarat,duminica ca a rupt orice legatura cu Petrom,ca semn de protest fata de profitul pe care l-a obtinut pe timp de criza,adaugand ca politica acestei companii este imorala,si nu este departe nici RMGC,de Petrom.

  4. Dar ce sa spun , el vorbeste de interese , el care impreuna cu tara sa de origine , Ungaria nu vroiau decat sa puna ei mana pe Rosia MOntana , de ce sa ajunga la romani , nu-i asa?

  5. Ungaria,a fost mereu cu gandul la Transilvania,dar atat,este prea mult sa implicam guvernul maghiar, intr-o problema pur romaneasca,ar fi inca o gandire copilareasca cu RMGC,in sensul ca ar fi mai bine sa exploateze canadieni aurul,decat sa puna ungaria mana pe el,eu ma crucesc, cand vad pana unde poate ajunge sa judece romanul,nu cred ca in lume se mai practica atat milogit,pentr-o o firma straina, care practica mineritul cu cianuri, efectul pe termen lung,poluarea cursurilor de ape,a panzei freatice,distrugerea si otravirea mediului inconjurator,practic spus un dezastru ecologic.Toate numai pentru o speranta,beneficiile economice ale operatiunii,sunt vinturate si mereu schimbate,spoturi publicitare exploateaza credibilitatea oamenilor din zona,mesaje lacrimogene,care de care mai duioase,parca suntem intr-o alta lume,pe o planeta,departe de pamanteni.

  6. Defapt isi da demisia pentru ca vrea sa se mute intr-un alt partid infintat de el , iar invocarea proiectului pe baza de cianuri si demisia , sunt defapt niste minciuni, specialistii , oameni din UE si-au dat acordul si deci nu vad problema lui.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger