Cauta

LA CASA ALBĂ: Președintele Iohannis va fi oaspetele lui Donald Trump

„Preşedintele Donald J. Trump îl va primi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, la Casa Albă, în 20 august 2019. Cei doi lideri vor discuta cel mai bun mod de a înfrunta provocările de securitate comune şi căile de a dezvolta schimburile comerciale şi parteneriatele în energie”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Casei Albe.LA CASA ALBĂ: Președintele Iohannis va fi oaspetele lui Donald Trump - Ziarul National

Potrivit acestuia, vizita va avea loc în contextul marcării de către România a 30 de ani de la căderea comunismului şi a 15 ani de la aderarea la Alianța Nord-Atlantică (NATO). „Preşedintele aşteaptă cu nerăbdare să celebreze aceste importante aniversări cu preşedintele Iohannis”, a precizat acesta.

Şi Administraţia prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis va efectua în perioada 19-20 august o vizită la Washington D.C., la invitaţia preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump. „Astfel, marţi, 20 august a.c., va avea loc, la Casa Albă, întrevederea oficială a Preşedintelui României cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii. Cu prilejul întrevederii, Preşedintele Klaus Iohannis şi Preşedintele Donald J. Trump vor discuta despre întărirea şi dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic puternic şi dinamic dintre România şi Statele Unite ale Americii, în toate dimensiunile sale, inclusiv în plan securitar şi economic”, precizează sursa citată.

Potrivit comunicatului Administraţiei prezidenţiale, „preşedintele României va evidenţia, şi cu această ocazie, faptul că ţara noastră va continua să fie un partener strategic solid şi un aliat responsabil şi de încredere al Statelor Unite ale Americii, una dintre priorităţile politicii externe a României fiind consolidarea relaţiei transatlantice şi a securităţii spaţiului euroatlantic”.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai făcut o vizită la Washington în iunie 2017, fiind primul lider est-european primit la Casa Albă de preşedintele Donald Trump.

Sursa foto: Twitter

Ultimele stiri

  • Horoscop 17 decembrie 2025 – Ești un luptător
  • Alege ce citești
  • George Simion lansează „Opoziție Totală”: AUR cere alegeri anticipate și război total cu Guvernul Bolojan
  • Declarația lui Ilie Bolojan care pune pe jar sistemul sanitar
  • Avionul de vânătoare european, proiect eșuat?
  • Criptomonedele și-au găsit un loc în strategia anti-elitistă a noii drepte americane
  • MINCIUNILE ies la suprafață. Ministerul Mediului REPARĂ ABIA ACUM rezerva de apă din zona Paltinu
  • De ce Ford se retrage din sectorul mașinilor full electrice
  • Australia a ignorat prea mult timp amenințarea islamistă
  • Chiar ne pregătim de război cu Rusia?
  • Exit mobile version