Un bărbat de 71 de ani din județul Vaslui a ajuns la spital, după ce nepotul lui, în vârstă de 38 de ani, l-a bătut crunt. Iar motivul este halucinant.
Agresiunea a avut loc la locuința victimei, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan.
Dezamăgit de banii pe care i-a primit pentru urat
Deși are aproape 40 de ani, bărbatul s-a dus să-și ureze bunicul, dar când a ajuns la bătrân era deja băut bine. Bunicul i-a dat doar câțiva lei, pentru că atât avea, dar asta l-a revoltat la culme pe nepot, care a sărit pe loc la bătaie.
Și-a bătut bunicul cu pumnii și picioarele, iar bătrânul a ajuns în cele din urmă la spital.
„Victima a suferit leziuni ce necesitã 5 – 6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform concluziilor preliminare emise de către medicii legiști”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
I-au dat doar control judiciar
Agresorul a fost reținut sâmbătă, însă Judecătoria Bârlad a decis cercetarea sa sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Fapta a fost reclamată poliției abia pe 3 ianuarie, iar nepotul bătăuș a fost reținut pe 5 ianuarie pentru 24 de ore, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad dispunând ulterior cercetarea acestuia în stare de libertate, sub control judiciar pentru 60 de zile.
Judetul Vaslui? Bunicul sa zica mersi ca a scapat doar batut, putea sa fie si violat putzin.
Daca o batea pe bunica procurorului interlop,tot asa ar fi propus ? Ia zi ba cap sec,tot asa ? ti-ai dreacu,luati o caruta de bani,iar voi mana-n mana cu crtiminalii,violatorii,batausii,drogatii,traficantii,care umbla liberi pe strazi.