Cauta

Kovesi, la un pas de a ramane fara doctorat

Fosta sefa a DNA, Laura Codruta Kovesi este foarte aproape de a ramane fara titlul de doctor in stiinte juridice. Dupa o cercetare efectuata timp de un an de zile pe lucrarea de doctorat, Asociaţia Grupul pentru Reforma şi Alternativa Universitara din  Cluj cere Ministerului Educaţiei retragerea titlului confirmand ca aceasta şi-ar fi plagiat teza.

Membrii Asociatiei sustin ca vor face toate demersurile  prin sesizarea oganelor abilitate cu privire la faptul ca vor atentiona organele abilitate cu privire la modul de obţinere a unui titlu ştiinţific garantat de stat prin declaraţii considerate a fi mincinoase ale Laurei Codruţa Kovesi cu privire la calitatea sa de autor al tezei plagiate. Mai mult, Asociatia va solicita ca fosta sefa a DNA sa dea inapoi banii incasati pentru acest merit. „Suntem in masura sa confirmam ca exista toate argumentele factuale care permit concluzia ca teza lui Kovesi este plagiata, sa confirmam ca decizia elaborata de un organ consultativ al Ministerului Educaţiei a fost realizata cu rea-credinţa şi fara minima competenţa profesionala. Anunţam ca Asociaţia GRAUR va solicita Ministerului Educaţiei anularea deciziei de ne-plagiat emise in cauza şi retragerea de indata a titlului de doctor acordat in condiţii nelegale”, se arata in documentul citat. Conform deciziei CNATDCU, lucrarea de doctorat a fostei sefe a DNA a starnit rumoare, in 2016, atat in cadrul academic cat si in spatiul public. Concret, CNATDCU a decis atunci ca desi a plagiat, Laura Codruta Kovesi ramane cu titlul de doctor intrucat numarul de cuvinte copiate a fost in proportie de doar 4%.

 

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version