AcasăNewsKovesi: Guvernul nu mi-a susținut candidatura de procuror-șef european, dar nu-mi pasă!

Kovesi: Guvernul nu mi-a susținut candidatura de procuror-șef european, dar nu-mi pasă!

Fosta şefă DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat duminică, la BBC, referindu-se la candidatura sa pentru şefia Parchetului european că Guvernul nu a susţinut-o, dar că acest lucru nu e important pentru ea, în schimb este important pentru colegii săi, pentru întreg sistemul judiciar şi pentru România.

Laura Codruţa Kovesi Sursa foto Facebook

Kovesi a vorbit despre ameniţările primite, despre cazul Black Cube, spunând că aceia care au plătit pentru ca ea şi familia să fie hărţuiţi sunt încă liberi. Ea a mai afirmat că, odată cu intrarea în UE, lupta anticorupţie a început cu adevărat în România, iar mentalitatea s-a schimbat.

„În acest moment, această candidatură e foarte importantă, nu doar pentru mine la nivel personal, e importantă pentru  colegii mei, pentru întreg sistemul judiciar şi pentru ţara mea. Pentru că în acest moment independenţa sistemului de justiţie  este atacată. Putem dovedi, eu şi colegii mei, că prin această candidatură putem obţine ceva pentru ţara noastră şi putem face ceva pentru a ne continua munca”, a afirmat fostul procuror-șef anticorupție.

Prezentăm principalele declaraţii făcute de Laura Codruța Kovesi la BBC:

– Am încercat să-mi fac treaba cât mai bine. Am fost procuror timp de 24 de ani. Am 46 de ani, deci jumătate din viaţă am fost procuror.

– Toate cazurile au fost importante pentru noi. Dar trebuie să spun că în cei cinci ani cât am condus DNA, am investigat peste 68 de înalţi oficiali, miniştri, foşti miniştri, 39 de deputaţi senatori, secretari de stat, primari, preşedinţi de consilii judeţene.Toate aceste cazuri au fost importante.

– Am investigat oameni pentru că erau funcţionari publici, nu pentru că erau membri ai unui partid.

– Guvernul nu mi-a susţinut candidatura (pentru postul de procuror-şef european – n.r.), dar nu este important pentru mine, nu am aşteptat ajutorul lor, nu am dorit ajutorul lor.

– Pentru mine, cazul lui Liviu Dragnea a fost unul ca toate celelalte.

– Am primit ameninţări, a fost o companie acum 2 ani, care a fost angajată să ne hărţuiască pe mine şi familia mea. Valoarea contractului era în jur de de un milion de euro. Oamenii care au plătit pentru acest contract sunt încă liberi.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
167 afisari

1 COMENTARIU

  1. Lucru online.
    Cautam urgent operatori pe internet.
    Castigurile sunt foarte motivante.
    Lucrati acasa la dvs, la calculator, in timpul liber. Asiguram instruire gratuita si de cea mai buna calitate. Trebuie sa aveti varsta de 18 ani si cunostinte minime de navigare pe internet. Pentru detalii, trimite mesajul APLIC pe email: oportunitate.unica1@gmail.com

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger