AcasăNewsKofi Annan s-a intalnit cu Bashar al-Assad

Kofi Annan s-a intalnit cu Bashar al-Assad

Presedintele sirian, Bashar al-Assad, se intalneste sambata dimineata cu emisarul ONU si al Ligii Arabe Kofi Annan, acesta din urma incercand sa negocieze o incetare a focului in Siria, relateaza agentia oficiala SANA.

Potrivit televiziunii de stat siriene, „o ambianta pozitiva marcheaza intrevederea intre presedintele Assad si emisarul secretarului general al ONU, Kofi Annan”, venit sa negocieze un acord de incetare a focului, pe fondul violentelor care s-au soldat cu mii de morti in decurs de un an.

Misiunea emisarului international pentru Siria intervine in conditiile in care fortele guvernamentale bombardau violent orasul Idleb, un bastion al contestatarilor situat in nord-vestul tarii. „Este vorba despre bombardamentele cele mai violente dupa trimiterea trupelor suplimentare la Idleb, saptamana aceasta. Este preludiul unui inceput de asalt”, a declarat Rami Abdel Rahman, directorul Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (OSDO).

Inaintea misiunii sale, Annan a avertizat impotriva unei militarizari suplimentare in Siria, care ar agrava situatia in tara, o pozitie sustinuta de Statele Unite si Franta.

Conform secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, Annan urmeaza sa plece de la Damasc duminica seara, dupa intrevederi cu oficiali guvernamentali si cu „societatea civila”. El va merge apoi in alte tari din regiune, pentru a se intalni cu „lideri ai opozitiei din afara Siriei”. Ban a mentionat „trei prioritati” pentru misiunea lui Annan: „un acord imediat de incetare a focului”, „o solutie politica globala” si „un acces si un ajutor umanitare”.

In paralel, la Cairo s-a reunit comitetul Ligii Arabe privind Siria, la sediul organizatiei panarabe, inaintea unei reuniuni a ministrilor arabi ai Afacerilor Externe cu seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov. tarile arabe sunt critice la adresa pozitiei ruse fata de Siria. Lavrov a avertizat impotriva unei „ingerinte grosiere” in conflictul din Siria, in cadrul unei intalniri cu Annan vineri, la Cairo, a informat sambata Ministerul rus al Afacerilor Externe.

author avatar
eNational
116 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger