AcasăNewsKlaus, ne îngrijorezi

Klaus, ne îngrijorezi

Klaus Iohannis a găsit vinovatul din justiție: același PSD

După o tăcere vecină cu dispariția, Iohannis a scos capul și ne-a ținut una dintre prelegerile care l-au consacrat în galeria președinților de duzină. Când am auzit că face declarații la Cotroceni, am crezut că vrea să ne povestească despre cât de laborios a tăcut el la Bruxelles, la negocierile pentru funcții în Comisia Europeană și în Parlamentul European. Să recunoaștem, totuși, că acolo s-a purtat cu demnitate și dârzenie, precum un partizan la Gestapo. N-au scos ăia niciun cuvânt de la el. Iar apoi, întors în țară, a fost mai mut decât un mut profesionist. Mie, cel puțin, mi-a stârnit îngrijorarea. Dacă o fi pățit ceva?

Klaus Iohannis a găsit vinovatul din justiție același <a class=wpil keyword link href=httpswwwnationalrotagpsd title=PSD data wpil keyword link=linked>PSD<a>

Românilor li s-a luat o piatră de pe inimă, totuși, când l-au văzut deschizând gura. Starea asta de ușurare n-a durat mult însă, căci senzorii au dat o nouă alarmă, de data aceasta cu amplificatoarele deschise la maximum. Iohannis vorbea despre o temă pe care nu o cunoaște deloc, justiția.

Același subiect ruginit

Și cum să nu fii îngrijorat când afli din gura președintelui că „guvernarea PSD-ALDE a primit un nou cartonaș roșu, de această dată de la organismul anticorupție al Consiliului Europei, așa-numitul GRECO”? Cum să nu fii neliniștit când descoperi că, de mai bine de doi ani, guvernarea asta a adus prejudicii imense prin modificarea legilor justiției și a legislației penale? Nu știu dacă a cuantificat cineva daunele, eu mă întreb numai dacă or fi mai mari decât sumele pe care tot uită să le returneze statului de pe urma casei din Sibiu? În fine, pe mine altceva mă îngrijorează, nu farafastâcurile astea de subretă prinsă pe când răscolea prin geanta stăpânei. Ci faptul că, de mai bine de doi ani, ca să folosesc aceeași unitate de măsură, Iohannis nu și-a mai schimbat tema.

Care independență, șefu?

Aberațiile președintelui nu se opresc aici. Cere imperativ ca „Guvernul să inițieze cu celeritate un proiect de lege care să conțină măsurile necesare pentru reașezarea legislației în concordanță cu coordonatele statului de drept, în acord cu voința populară și cu recomandările organismelor europene.

Victor Alistar CSM CSM nu are obligația să se alăture demersurilor politice

Acestui demers trebuie să i se ralieze, în mod obligatoriu, și CSM-ul, cu asumarea rolului său de garant al independenței justiției.” Aoleu, atât de multe? Și atât de brusc? Dar de când are putere președintele să impună Consiliului Superior al Magistraturii ce să facă? De când a fost abilitat să dicteze în ograda garantului justiției? De când au magistrații din Consiliu obligația de a se alătura demersurilor unor oameni politici? Chiar nu realizează, dincolo de apucăturile lui de dictator, că la capitolul Justiție e un zero barat? Dacă președintele dictează juzilor ce să facă, despre ce independență a acestora mai vorbește?

Raportul Babei Vanga

Cât de slab documentat trebuie să fii ca să nu observi că raportul se referă la o perioadă de timp scursă până în martie 2019? Regretabil, poate, dar în niciun caz pardonabil, însă Iohannis minte când afirmă Raportul GRECO a luat în calcul și referendumul din 26 mai. Chiar așa?

Florin Iordache PSD Nu vom desființa Secția de Investigare a Magistraților

A prevăzut ce se va întâmpla peste două luni de la perioada analizată? „Mesajul transmis de cetățeni în urma votului dat la referendumul din 26 mai se regăsește pe deplin în aceste concluzii”, o spune senin Iohannis. Cum să nu fii îngrijorat când vezi asemenea enormități? O fi fost scris de Nostradamus sau Baba Vanga? Probabil, dar scăpate din gura lui doctă, vorbele lui Iohannis capătă valoare de adevăr. Și, dacă nu vă convine, mâine o să dea un decret care să consfințească faptul că a avut dreptate. Vă mai opuneți?

Încă o dată președinte?

Îngrijorător nu este faptul că Iohannis fabulează cu sârg. Ci faptul că se amestecă peste tot și în toate, de parcă abia acum și-a adus aminte că este președinte. Patru ani și jumătate a dormitat liniștit, ba un concediu, ba o fugă la schi, ba o partidă de tenis, nu mai pun la socoteală excursiile la Bruxelles sau Strasbourg, căci excursii au fost. Îngrijorător este că vrea să fie din nou președinte, în condițiile în care în primul mandat nu a făcut nimic concret pentru România. Proiectul de țară este inexistent, căci culegerea aia de principii nu se numește proiect.

Consiliul Superior al Magistraturii viitoarea anexă a Cotroceniului

Proiectul România Educată a eșuat în ridicol, criticat de toți cu ceva mai multă știință de carte. Se laudă cu niște cărți pe care nu le-a scris el, ci alții, pe care le-ar fi putut rezuma într-o broșurică intitulată „România lucrului prost făcut, pas cu pas”. Trezit din dormitarea de care vorbeam, acum vrea să fie și președinte. Asta chiar ne îngrijorează.

author avatar
Valentin Boeru
3.386 afisari

6 COMENTARII

  1. Daca sasul asta fara creier va fi reales,ne meritam soarta,vom fi mereu un popor NUL,din toate punctele de vedere!Nu face ABSOLUT nimic pentru Romania,mi-e greu sa inteleg asemenea oameni.

  2. Lasati-l , nu-l mai injurati, fiindca e in transa de frica disparitiei mamei lui vitrege, comunista bolsevica merkel tremurata !!!
    Fara merkel devine orfan si va disparea definitiv de pe acest Pamint !!!
    Acus, acus !!!
    Inainte, insa, trebuie judecat de justitie si condamnat corect pentru faptele sale impotriva Poporului Roman !!!

  3. Marius Pieleanu confirma ca PSD nu va avea candidat in turul doi la prezidentiale ! Avertisment sumbru ! ” PSD daca nu reuseste sa treaca in turul doi VA INTRA INTR-O IMPLOZIE PE CARE NU O VA PUTEA CONTROLA NIMENI . NICI MACAR UN CANDIDAT DE TALIA LUI ION TIRIAC NU AR INTRA IN TURUL II DACA ESTE SUSTINUT DE PSD .” Despre ce bolborosim ?

  4. Bai golanilor „jurnalisti”, cum sa nu FII idiot ? Nu asa, cum sa nu FI, analfabetilor !!

    • Golanca e ma-ta, analfabetule. Invata conjugarea verbului a fi, persoana a doua singular la imperativul negativ sau conjunctiv negativ și dupa aia deschide gura.

  5. Plavanu i dichisit . Va baga pe justitie unde va cocoseaza cu scadearea. Unde era Grecu ala la Portocala, plavane
    ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger