Discursul președintelui Klaus Iohannis din Parlament a conținut, pe lângă elementele previzibile, și un apel surprinzător la eforturile pe care România le-a făcut pentru a se elibera de trecutul comunist. Până și acest element ar putea până la un punct să fie previzibil. Însă ceea ce surprinde este faptul că un președinte care apelează la construcția democratică a României nu a avut încă o reacție oficială la informațiile publice apărute în ultima perioadă referitoare la activitatea din comunism a lui Augustin Lazăr.
Conform unor surse media care au prezentat și o serie de documente aparent legitime despre această temă, în perioada comunistă, Augustin Lazăr ar fi refuzat eliberarea condiționată a unui deținut politic, printre altele pentru că deținutul respectiv ar fi ” purtat discuții dușmănoase la adresa RSR.” Președintele Iohannis a fost un susținător constant al lui Augustin Lazăr în ultimele luni, apărându-l pe acesta în fața revocării sale din funcția de Procuror General.În acest context, suntem totuși puși în fața unei realități aparent paralele. Pe de-o parte, președintele este vocal pe tema anti-comunismului și democratizării, dar pe de altă parte acesta nu are nicio reacție în fața acuzelor aduse lui Lazăr privind activitatea sa de procuror înainte de 1989.
Liniștea afișată de președinte în acest context este asurzitoare, asemeni liniștii pe care acesta a văzut-o cu ochii lui atunci când a căutat demolarea „elefanților” din ședința de guvern pe care acesta a prezidat-o în prezența lui Sorin Grindeanu. Însă indiferent de felul în care Iohannis va aborda această nouă realitate, ignorând subiectul, solicitând demisia lui Lazăr sau furnizând motivele pentru care are îndoielile sale referitoare la informațiile apărute, este clar că abordarea temei anti-comunismului primar este improprie. Pentru că aplicarea acestui tip de dublu standard naște semne de întrebare cu privire la motivele care animă reacțiile prezidențiale.