AcasăNewsKlaus Iohannis, la urne la turul 2: Este ziua campionilor cu ștampila...

Klaus Iohannis, la urne la turul 2: Este ziua campionilor cu ștampila VOTAT în mână

Actualul lider de la Cotroceni și-a exprimat opțiunea electorală, în prima parte a zilei, la Liceul Jean Monnet din Capitală.

„O zi foarte, foarte importantă astăzi. Eu personal am votat pentru o Românie modernă, o Românie europeană, o Românie normală și vă invit pe toți, dragi români, să veniți la vot! (…)Votăm pentru viitorul României, pentru direcția în care va merge România mai departe. Astăzi este ziua campionilor cu ștampila „VOTAT” în mână. Dragi români, fiți toți campioni astăzi!”, a declarat Klaus Iohannis, după ce a fost la urne.

Întrebat dacă are emoții, Iohannis a răspuns afirmativ, subliniind că are, totodată, și așteptări. „Sigur că am emoții și am așteptări. Am așteptarea să vină foarte mulți români la vot și, evident, cu ceva emoție așteptăm diseară rezultatul”, a punctat președintele.

author avatar
Cristina Stefan
85 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger