AcasăNewsKlaus Iohannis, anunț important înainte de începerea noului an școlar. „Școala sigur...

Klaus Iohannis, anunț important înainte de începerea noului an școlar. „Școala sigur nu va începe în condiții normale”

Președintele României, Klaus Iohannis a afirmat, miercuri seară, că în urma mai multor discuții pe care le-a avut cu ministrul Educației și cu specialiști în domeniu, anul școlar se va desfășura după un scenariu mixt.

Potrivit șefului statului, acest scenariu va fi în funcție de specificul local, va fi mai multă școală online sau cu prezență fizică.

„Pandemia până în septembrie nu va dispărea”

„Mă preocupă foarte mult. Am avut numeroase discuții cu Ministerul Educației, specialiști, alți miniștri. S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii și scenarii. Am invitat pe premier, ministrul Educației la o discuție săptămâna viitoare, când sper că vom putea contura niște scenarii ce vor putea fi comunicate public.

„Situația deschiderii noului an școlar și implicit a noului an universitar este una de extremă importanță și mă preocupă foarte mult. S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii și a unor scenarii. Școala sigur nu va începe în condiții normale, fiindcă pandemia până în septembrie nu va dispărea”, a declarat Klaus Iohannis.

Acesta crede că ar fi foarte complicat ca în România să existe doar școală online și totul se îndreaptă spre un scenariu mixt.

„Ar fi foarte complicat să avem numai școală online”

Și atunci ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde probabil, și în funcție de condițiile locale, vom avea mai mult școală normală, deci cu elevii la școală, sau mai mult online, sau în sistem mixt. Cum vor decurge aceste lucruri va fi stabilit cu exactitate într-o săptămână sau două”, a mai spus președintele.

„Măsurile pe care le gândim și pe care le vom lua sunt gândite în primul rând pentru siguranța copiilor, pentru siguranța cadrelor didactice și pentru a asigura un proces educațional de bună calitate”, a subliniat Iohannis.

Menționăm că, anul școlar 2020 – 2021 începe la data de 1.09.2020, se încheie la data de 31.08.2021.

author avatar
Eli Dan Davidescu
137 afisari

1 COMENTARIU

  1. Iohanis pus in functie de grupuri de interese straine antiromanesti, a acaparat cu sprijinul acestora justitia,institutiile de forta , mare parte din presa/tv , prin care a manipulat si mintit in mod parsiv populatia , creind tinte false , si din pacate o parte mai naivi, fanatici si saraci cu duhul l-au crezut si-i sustin aberatiile si demersul antiromanesc iar consecintele nefaste le suportam noi romanii !!!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger