Este aidoma lui Traian Băsescu. Comparația ar trebui să-l măgulească pe Iohannis. Băsescu a fost doar ticălos, un mare vulgar și ticălos dar, când apărea la ora 18, precum cucul din pendulă, chiar avea ceva de spus. Uneori, se vorbea și o săptămână despre subiectul declarațiilor lui publice. Ce poți să comentezi în urma aparițiilor lui Iohannis, zilnic de la ora 14? Mă tem că nimic.
Comparația cu Traian Băsescu se referă la rigurozitatea cu care Klaus Iohannis apare. L-aș asemui cu un orologiu care nu mai funcționează. Defect fiind, de două ori pe zi indică ora exactă cu o precizie greu de atins. În rest, își protejează neputința.
Precum leucoplastul
Ce poate spune președintele în mult prea desele și plictisitoarele momente de insinuare în viața noastră? Uneori, doar banalități. În alte rânduri, nici el nu știe, depinde de ce îi scriu consilierii. El doar recită textul, spune mulțumesc unui auditoriu nevăzut și gata. Nu răspunde la întrebări, pentru că nu este nimeni prezent. Spune „mulțumesc” celor din spatele ecranelor? Frumos, dar aproape nimeni nu-l mai urmărește. Credibilitatea lui a luat-o la vale de multă vreme, doar sondajele ce îl mai mint că încă e pe val. De ce, la fiecare apariție, ține morțiș să mulțumească medicilor pentru eforturile pe care aceștia le fac? Rezolvă asta cu ceva nepăsarea de care a dat dovadă când a aflat că epidemia va ajunge și în România? Crede că va putea fi iertat că, în loc să ia minime măsuri de siguranță, două luni sau trei a visat la cai verzi pe pereți cu alegeri anticipate și cu liberali care să controleze Parlamentul? A făcut vâlvă cu bonusul de 500 de euro care se va acorda medicilor care luptă în linia întâi cu coronavirusul. Mai e puțin și se face luna de când a spus asta. Acum, din moment ce nu mai amintește de subiect, înseamnă că l-a trecut la „și altele”. Despre ce ar putea vorbi cu adevărat interesant cred că s-ar putea scrie o pagină de ziar. N-am chef, însă, să-i dau sugestii. Când îl văd, îmi aduc aminte de vorba unui amic chirurg. Leucoplastul este de două feluri, spunea el, unul care nu se lipește și altul care nu se dezlipește. Așa și Iohannis. Înainte nu se lipea de ecran, acum nu se mai dezlipește. Efort inutil, căci nu transmite nimic.